Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 664/24.10.2025 al domnului Primar Mihai-Laurențiu Polițeanu și al consilierilor locali Vlad-Andrei Boțîrcă, Dan-Adrian Crețu, Sorin-Marius Dan, Raluca-Ioana Dumitru, Florin-Vasile Ioniță, Anca-Ligia Manu, Valentin Marcu, Daniel-Puiu Neagu, Valentin Niculcea, Paul Palaș-Alexandru, Gheorghe Popa, Vasile Robescu, Alexandru-Florian Săraru, Zoia Staicu, Mihai Tonsciuc, Magdalena Trofin și Robert-Ionuț Vîscan și Raportul de specialitate nr. 2521/24.10.2025 al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, prin care se propune includerea în activitățile Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, a programului destinat persoanelor vârstnice intitulat „Programul cultural-educativ pentru seniori – activități artistice, educaționale și recreative destinate persoanelor de vârsta a treia” începând cu anul 2026;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 561/28.10.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte;

 Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 6, Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport din data de  27.10.2025;

În temeiul art. 129, alin. (7), lit. d) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Se aprobă includerea în activitățile Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, a programului destinat persoanelor vârstnice intitulat „Programul cultural-educativ pentru seniori – activități artistice, educaționale și recreative destinate persoanelor de vârsta a treia”începând cu anul 2026.

Art. 2
Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești va asigura implementarea programului.

Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 octombrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU