Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 625/09.10.2023 al domnilor consilieri: Valentin Marcu, Nicolae-Vlad Frusina, Gheorghe Popa și Cristian-Mihai Ganea precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 317/09.10.2023 la Direcția Gestiune Patrimoniu și la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub nr. 1584/09.10.2023, la proiectul de hotărâre privind închirierea prin licitație publică a imobilului – teren în suprafață de 12 mp (amplasament nr. B2), situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord, ce aparține domeniului public al Municipiului Ploiești;

Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 450/10.10.2023 al Direcției Economice;

Având în vedere procesul verbal precum și avizul din data de 10.08.2023 ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

Luând act de faptul că terenul în suprafață de 12 mp (amplasament nr.B2), situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord aparține domeniului public al Municipiului Ploiești conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 377/30.08.2022 privind modificarea ‟Regulamentului privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Ploiești”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 95/28 februarie 2022, cu modificările și completările ulterioare;

În baza prevederilor art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 362, alin. (1), alin. (3), coroborat cu art. 332 – art. 348 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă închirierea prin licitație publică a imobilului – teren în suprafață de 12 mp (amplasament nr.B2), situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord, identificat conform planului anexă la Certificatul de urbanism nr. 467/17.05.2023, ce constituie Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amenajării unui spațiu comercial cu caracter provizoriu–chioșc în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Ploiești”.

Art. 2 Aprobă Documentația de atribuire pentru închirierea prin licitație a imobilului – teren în suprafață de 12 mp (amplasament B2), situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord, ce constituie Anexa nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Prețul de pornire la licitația publică pentru închirierea prin licitație a imobilului – teren în suprafață de 12 mp (amplasament nr. B2).situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord, este de 280,20 lei/lună, stabilit conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiul Ploiești nr. 7 din 30.01.2007.

Art. 4 Stabilește că durata închirierii pentru imobilul-teren în suprafață de 12 mp (amplasament B2), situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord, în vederea amenajării unui spațiu comercial cu caracter provizoriu – chioșc, va fi de 5 ani, cu drept de prelungire cu acordul ambelor părți. Chiria se va actualiza anual, cu indicele de inflație (se va aplica indicele lunar al prețurilor de consum – luna decembrie a anului precedent față de luna decembrie a anului anterior acestuia comunicat de Institutul Național de Statistică – Direcția Județeană de Statistică Prahova).

Art. 5 Aprobă constituirea Comisiei de licitație pentru închirierea imobilului – teren în suprafață de 12 mp (amplasament B2), situat în Ploiești, Zona Platformei Comerciale Nord, în următoarea componență: MEMBRI: – domnul Costel Andreescu, consilier local – domnul Alexandru-Dragoș Măchițescu, consilier local – domnul Aurelian-Dumitru Tudor, consilier local – domnul Gheorghe Popa, consilier local – domnul Bogdan Lupu, consilier local MEMBRU SUPLEANT: – domnul Cristian-Mihai Ganea, consilier local Secretariatul comisiei de licitație va fi asigurat de către doi reprezentanți ai Direcției Gestiune Patrimoniu, un reprezentant al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte, un reprezentant al Direcției Economice și un reprezentant al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană. Reprezentanţii din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor fi numiți prin dispoziția acestuia.

Art. 6 Aprobă constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor, în următoarea componență: MEMBRI: – domnul Răzvan Enescu, consilier local – domnul Valentin Marcu, consilier local – doamna Georgeta-Simona Popescu, consilier local MEMBRU SUPLEANT: – domnul Iulian Bolocan, consilier local Secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor va fi asigurat de către un reprezentant al Direcţiei Gestiune Patrimoniu și un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte. Reprezentanţii din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor fi numiţi prin dispoziţia acestuia.

Art. 7 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea.

Art. 8 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 9 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 31 octombrie 2023

Contrasemnează:

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN