Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 611/07.10.2025 al primarului Municipiului Ploiești, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu şi Raportul de specialitate nr. 80166/ 01.10.2025 al Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025;

Având în vedere raportul de specialitate nr. 419/06.10.2025 al Direcției Economice;

Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 08.10.2025 ;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 – Legea bugetului de stat pe anul 2025 şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 52/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri bugetare;

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 136, art. 139, alin. (3), lit. a) și art. 196, alin.(1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Aprobă rectificarea listei de investiții pe anul 2025 a Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3
Ordonatorul principal de credite şi Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 08 octombrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU