HCL 537/2018
ROMÂNIA |
JUDEȚUL PRAHOVA IK
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI |
HOTĂRÂREA NR. 537
privind modificarea elementelor de identificare din municipiul Ploiești
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive nr. 395/22.11.2018 a domnilor consilieri: Dănescu Stefan, Stanciu Marilena, Viscan Robert-Ionut, Dragulea Sanda, Mateescu Marius Nicolae, Văduva Sorin și Hodorog Bogdan și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr.377/20.11.2018 la Direcția Gestiune Patrimoniu, sub nr. 1813/22.11.2018 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, sub nr. 231/22.11.2018 la Direcția Economică și sub nr.13641/22.11.2018 la Directia Tehnic Investiții, prin care se propune modificarea elementelor de identificare ale unor imobile din municipiul Ploiești;
În conformitate cu Raportul din data de 14.11.2018 al Comisiei nr. 2 — Valorificarea Patrimoniului, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultură, Promovare Operațiuni Comerciale;
Având în vedere faptul că bunurile care fac obiectul prezentei hotărâri fac parte din domeniul public al municipiului Ploiești, potrivit prevederilor Legii nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare și figurează ca poziții distincte în “/nventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, însușit prin Hotărârea Guvernului nr.1359/2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova, Anexa Al;
În baza prevederilor art.3 din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor Hotărârii nr.255/28.07.2017 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești privind actualizarea nomenclatorului stradal al municipiului Ploiești;
În temeiul art. 36 alin.2, lit c), art. 45 și art. 115, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă modificarea Anexei Al la Hotărârea nr.225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind însușirea “/nventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, după cum urmează:
- la poziția 743, referitoare la strada Putul cu Apa Rece, coloana 3 va avea următorul cuprins: Putul cu Apă Rece, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt, Suprafața = 3089mp; Lungime = 0,343 km;
- la poziția 525, referitoare la strada Voila, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 355mp; Lungime = 0,118 km;
- la poziția 505, referitoare la strada Ulmului, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast, Suprafața = 279mp; Lungime = 0,096 km;
- la poziția 763, referitoare la strada Stelutelor, coloana 3 va avea următorul cuprins: Stelufelor, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 176mp; Lungime = 0,092 km;
- la poziția 635, referitoare la strada Freamatului, coloana 3 va avea următorul cuprins: Freamătului, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 23 Imp; Lungime = 0,080 km;
- la poziția 702, referitoare la strada Malinului, coloana 3 va avea următorul cuprins: Mălinului, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 1467mp; Lungime = 0,150 km;
- la poziția 538, referitoare la strada Albisor, coloana 3 va avea următorul cuprins: Albișor, iar coloana 4 se completează după cum urmează: – Tronson II, Tip carosabil=asfalt;Suprafata= 179 mp; Lungime=0,095km;
- la poziția 578, referitoare la strada Calabreaza, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 180 mp; Lungime = 0,064 km;
- la poziția 673, referitoare la strada Inului, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 103 Imp; Lungime = 0,163 km;
- la pozitia 473, referitoare la strada Tesatorilor, coloana 3 va avea următorul cuprins: Tesatorilor, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 2080mp; Lungime = 0,243 km;
- la poziția 454, referitoare la strada Spicului, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 1573mp; Lungime = 0,220 km;
- la poziția 312, referitoare la strada Mugurilor, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 1088 mp; Lungime = 0,161 km;
- la poziția 486, referitoare la strada Toporasi, coloana 3 va avea următorul cuprins: Toporași, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 1475mp; Lungime = 0,308 km;
- la poziția 138, referitoare la strada Chilia, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 324mp; Lungime = 0,084 km;
- la poziția 306, referitoare la strada Mircea cel Batrin, coloana 3 va avea următorul cuprins: Mircea cel Bătrân, iar coloana 4 se completează după cum urmează: – Tronson II, Tip carosabilzasfalt ;Suprafata = 15441 mp; Lungime=0,829km;
- la poziția 752, referitoare la Ruginoasa, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = asfalt; Suprafața = 70mp; Lungime = 0,038 km;
- la poziția 669, referitoare la Intr. Piriului, coloana 3 va avea următorul cuprins: Intrarea Pârâului, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 792 mp; Lungime = 0,100 km;
- la poziția 667, referitoare la Intr. Moara Noua, coloana 3 va avea următorul cuprins:: Intrarea Moara Nouă, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 1130mp; Lungime = 0,140 km;
- la poziția 540, referitoare la Aleea Berceni, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 2218mp; Lungime = 0,230 km;
- la poziția 37, referitoare la Aleea Romanesti, coloana 3 va avea următorul cuprins: Aleea Românești, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 1232mp; Lungime = 0,166 km;
- la poziția 661, referitoare la Intr. Catunu, coloana 3 va avea următorul cuprins: Intrarea Cătunu, iar coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil = balast; Suprafața = 1310 mp; Lungime = 0,153 km;
- la poziția 364, referitoare la strada Pictor Rosenthal, coloana 4 va avea următorul cuprins: Suprafața = 4313 mp; -Tronson I , Tip carosabil = balast; Suprafața = 3149mp; Lungime = 0,135km; -Tronson II, Tip carosabil = balast; Suprafata =9346mp; Lungime = 0,998km;
- la poziția 103, referitoare la strada Boian, se completează coloana 4 după cum urmează: – Tronson II, Tip carosabil=asfalt; Suprafața = 157 mp; Lungime=0,055km.
Art. 2
- Aprobă includerea în “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” a imobilului str. Stupilor, identificat în anexa nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Aprobă completarea Anexei Al la Hotărârea nr. 225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind însușirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” cu o poziție nouă având numărul curent 898, identificat potrivit Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să facă demersurile necesare în vederea modificării “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1359/2001.
Art. 4 Direcția Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 22 noiembrie 2018
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Mihaela Zaharia |