HCL 536/2025
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 602/29.09.2025 al domnului consilier local Valentin Marcu, Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 419/29.09.2025 la Direcţia Gestiune Patrimoniu, sub nr. 10888/23.09.2025 la Direcţia Tehnic Investiţii și sub nr. 519/29.09.2025 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 413/29.09.20235 al Direcției Economice, referitor la actualizarea „Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” referitor la imobilul situat în Ploieşti str. Popa Farcaş nr. 23 în care îşi desfăsoară activitatea Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”;
În conformitate cu Avizul din data de 29.09.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul situat în Ploieşti, str. Popa Farcaș nr. 23 în care funcționează Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu” este înscris în cartea funciară a UAT Ploieşti 144878 cu număr cadastral 144878 și face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Prahova precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova la poziția 36 din Anexa 2;
Luând în considerare adresa nr. DE 156/27.05.2025 și nr. DE 206/17.07.2025 a Direcţiei Economice;
Luând în considerare faptul că, bunurile ce fac obiectul prezentei hotărâri au fost recepţionate potrivit Proceselor Verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr.10404/03.06.2024, nr. 10673/06.06.2024, nr. 10674/06.06.2024, nr. 528/14.01.2025 și Procesul verbal de predare primire nr. 3735/14.02.2025;
Având în vedere Protocolul de predare-primire din data de 14.01.2025 cu nr. 646 Municipiul Ploieşti și nr. 1240 Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A. încheiat între Compania Naţională de Investiţii C.N.I.-S.A. și UAT Municipiul Ploieşti;
Raportul din data de 08.09.2025 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziţia nr. 3052/11.07.2025 a Primarului municipiului Ploieşti, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 108, art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139 alin.(3), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 286, alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Se aprobă completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.242/2000 cu noi poziţii identificate potrivit Anexei nr. 1 şi Anexei nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre referitoare la bunurile aferente obiectivului de investiţii ,,Proiect pilot – Construire sală de educaţie fizică şcolară la Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”, str. Popa Farcaş nr. 23”.
Art. 2
Se declară bunurile menționate la articolul 1 de uz și interes public local.
Art. 3
Aprobă completarea corespunzător prevederilor art. 1, a anexei la Hotărârea nr. 94/2009 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti şi a anexei Contractului de administrare încheiat între Municipiul Ploieşti şi Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”.
Art. 4
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Tehnic Investiţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostinţă direcțiilor din aparatul de specialitate al primarului şi Şcolii Gimnaziale ,,Nicolae Titulescu” prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2025
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU