Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 545/15.09.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Paul Palaș-Alexandru și Gheorghe Popa, Raportul de specialitate comun înregistrat sub numărul 395/15.09.2025 la Direcția Gestiune Patrimoniu și la Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub numărul 487/15.09.2025 și Raportul de specialitate al Direcției Economice nr.364/17.09.2025 privind închirierea prin licitație publică a unor spații cu altă destinație decât aceea de locuință – cabinete medicale şi/sau desfășurarea unor activități conexe actului medical;

Având în vedere procesul verbal și avizul din data de 12.09.2025 ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

În baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 196, alin. (1), lit.a), art. 297 alin. (1), lit. c), art. 332÷348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă închirierea prin licitaţie publică a unor spaţii situate în municipiul Ploieşti, pentru destinaţia de cabinete medicale şi/sau desfășurarea unor activități conexe actului medical, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Aprobă Documentația de atribuire pentru închirierea prin licitație publică  a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință – cabinete medicale şi/sau desfășurarea unor activități conexe actului medical prevăzute la art. 1 – ce constituie Anexa nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3
Stabilește că valoarea de pornire la licitație pentru fiecare spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă – cabinete medicale şi/sau desfășurarea unor activități conexe actului medical este cel prevăzut în Anexa nr. 1 la Documentația de atribuire.  

Art. 4
Stabilește că durata închirierii pentru spațiile scoase la licitație publică prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre va fi de 5 (cinci) ani, cu drept de prelungire cu acordul ambelor părți. Chiria se va actualiza anual, cu indicele de inflație (se va aplica indicele prețurilor de consum – luna decembrie a anului precedent față de luna decembrie a anului anterior acestuia comunicat de Institutul Național de Statistică – Direcția Județeană de Statistică Prahova).

Art. 5
Aprobă constituirea Comisiei de evaluare pentru licitația publică pentru închirierea spațiilor prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, în următoarea componență:

MEMBRI:  
– Ioniță Florin-Vasile Consilier local
– Botîrcă Vlad-Andrei Consilier local
– Dumitru Raluca-Ioana Consilier local
– Neagu Daniel-Puiu Consilier local

Comisia va fi completată cu un reprezentant din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești

MEMBRI SUPLEANȚI:
– Popa Gheorghe Consilier local
– Manu Anca-Ligia Consilier local

Secretariatul comisiei de evaluare va fi asigurat de către doi reprezentanți ai Direcției Gestiune Patrimoniu a Municipiului Ploieşti, un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achizitii Publice, Contracte a Municipiului Ploieşti, un reprezentant al Direcției Economice a Municipiului Ploiești și un reprezentant al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană a Municipiului Ploiești. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului vor fi numiți prin dispoziția acestuia.

Art. 6
Aprobă constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor în următoarea componență:

MEMBRII:
– Marcu Valentin Consilier local
– Sandu Octavian-Andrei Consilier local
– Trofin Magdalena Consilier local

MEMBRI SUPLEANȚI:
– Pârâu-Enache Antonio Consilier local
– Dan Sorin-Marius Consilier local

Secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor va fi asigurat de către un reprezentant al Direcției Gestiune Patrimoniu a Municipiului Ploieşti și un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte a Municipiului Ploieşti. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului vor fi numiți prin dispoziția acestuia.

Art. 7
Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 8
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU