Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 541/15.09.2025 al domnului consilier local Gheorghe Popa, precum şi Raportul de specialitate comun al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 399/15.09.2025 şi al Direcţiei Administraţie PublicăJuridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte  nr. 492/16.09.2025 la proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului unor contracte încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință;

În conformitate cu avizul din data de 30.09.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

În temeiul art. 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 5, alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 884 din 3 iunie 2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.167/28.10.2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale;

Având în vedere prevederile contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință;

Având în vedere Procesele verbale din data de 21.08.2025 şi data de 15.09.2025 ale Comisiei pentru analizarea şi repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 362, alin. (2) și art. 608 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1  
Se aprobă prelungirea termenului contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință proprietatea Municipiului Ploiești, potrivit Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2  
Se aprobă modificarea prin act adițional a contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință proprietatea Municipiului Ploiești corespunzător art. 1 din prezenta hotărâre. 

Art. 3
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Directia Administrație Publică Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4   
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștinţă persoanelor identificate în Anexă prevederile prezentei hotărâri.   

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU