HCL 521/2019
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 521
privind aprobarea Regulamentului de înființare, atribuire, funcționare, a locurilor de parcare, în parcările de reședir Municipiul PLOIEȘTI
Consiliul Local al municipiului Ploiești
Văzând Referatul de aprobare nr. 567/08.11.2019 al domnului viceprimar Ganea Cistian Mihai, precum și Raportul de specialitate nr. 377/08.11.2019 al Direcției Gestiune Patrimoniu, privind aprobarea Regulamentului de înființare, atribuire, folosire, organizare și funcționare, a locurilor de parcare, în parcările de reședință din municipiul Ploiești și Raportul de specialitate nr. 370/18.11.2019 al Direcției Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Luând în considerare Avizul Comisiei de specialitate nr. 7 a Consiliului Local — Comisia Juridică, Ordine Publică, Respectarea Drepturilor și Libertăților Cetățenești, Petitii și Reclamații, din data de 18.12.2019 și Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 — Comisia Valorificare Patrimoniu, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultura, Promovare Operațiuni Comerciale, din data de 11.12.2019;
Ținând cont de prevederile art. 87 alin. (3), art. 302- 303 și următoarele din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, Hotărârii nr.408/31.10.2019 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, Hotărârii nr.409/31.10.2019 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, Hotărârii nr.410/31.10.2019 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, Hotărârii nr.219/28.07.2010 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, modificată și completată;
În temeiul Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (1) și alin. (2), art. 196 alin. (1), lit. (a) din Ordonanta de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă Regulamentul de înființare, atribuire, folosire, organizare și funcționare, a locurilor de parcare, în parcările de reședință și/sau de domiciliu din municipiul Ploiești, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă Anexa nr. 2 privind modelul abonamentului care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Se aprobă forma contractului de ocupare a locurilor publice cu parcare de reședință și/sau domiciliu, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. Direcția Tehnic-Investiții, Direcția Generală de Dezvoltare Urbană, Direcția Gestiune Patrimoniu, Poliția Locală Ploiești, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 19 decembrie 2019
| Președinte de ședință, — | Secretar, Mihaela Zaharia |