Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Referatul de aprobare nr. 534/15.09.2025 al viceprimarului municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, înregistrat sub nr. 17089/12.09.2025, prin care se propune aprobarea transformării unui post contractual de execuție, pentru un asistent medical  care a promovat examenul de finalizare a studiilor de licenţă din sesiunea iulie 2025, la propunerea Facultăţii de Medicină din cadrul Universității ,,Titu Maiorescu,, din  București, programul de studii Asistență Medicală Generală, domeniul Sănătate, durata studii – 4 ani, conform adeverinței nr. 20305/07.07.2025/B.G., anexată;

având în vedere Raportul de specialitate nr. 321/23.07.2025 al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ și Raportul de specialitate nr. 510/23.09.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești;

ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 30.09.2025 şi de avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiții și reclamații din data de 30.09.2025;

în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2), alin. (4) și  art. 10  din Anexa II din Legea nr. 153/2017, privind  salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la promovarea în grade și trepte profesionale pentru familia ocupațională de funcții bugetare ”Sănătate și asistență socială”, prevederile art. 207, alin. (1) şi alin. (3) din  Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Ordinului nr. 1.470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar;

în temeiul art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă transformarea postului contractual de execuție din asistent medical (PL) în asistent medical (S) la Asistență Medicală în Unități de Învățământ din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, începând cu data de 01.10.2025.

Art. 2
Începând cu aceeași dată anexa nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local nr.253/30.05.2025 se actualizează conform prezentei hotărâri.

Art. 3
Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU