Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 620/04.10.2023 al domnului Primar Andrei- Liviu Volosevici precum şi Raportul de Specialitate nr. 1811/03.10.2023 al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, prin care se propune rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti;

Având în vedere raportul de specialitate al Direcției Economice nr.446/04.10.2023;

Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 05.10.2023;

În conformitate cu prevederile:

  • art. 19 și art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinului nr. 1661 bis/2003 privind aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor și sponsorizărilor de către instituţiile publice.

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată.

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Aprobă Planul cu programele şi proiectele culturale minimale pe anul 2023 al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Ordonatorul principal de credite şi Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti se însărcinează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotărâre.

Dată în Ploieşti astăzi, 05 octombrie 2023

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN