HCL 51/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 51
privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice beneficiare ale Căminului de bătrâni pentru anul 2020
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând referatul de aprobare nr. 40/10.02.2020 al viceprimarului Ganea Cristian Mihai și al consilierilor: Vîscan Robert Ionuț, Stanciu Marilena, Dragulea Sanda, Minea Gabriel Constantin, Grigore Constantin, Sălceanu Claudia Oana, Marcu Valentin și Raportul de specialitate nr. 2094/07.02.2020 al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, prin care se propune aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice beneficiare ale Căminului de bătrâni pentru anul 2020;
Luând în considerare rapoartele de specialitate nr. 39/24.02.2020 al Direcției Economice și nr. 69/25.02.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de avizul Comisiei nr. 1 de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 25.02.2020 și de raportul Comisiei nr. 5 pentru protecție și asistență socială din data de 27.02.2020;
În conformitate cu prevederile art. 24 si 25 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere Anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale și a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice din centre rezidențiale și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice;
În baza dispozițiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 292/2011 – a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, și art. 529 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2) lit. a), alin. (7) lit. b) alin. (14), art.139 alin. (1) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă costul mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul de bătrâni pe anul 2020, în cuantum de 6.670 lei, potrivit Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă contribuția lunară de întreținere a unei persoane vârstnice îngrijită în Căminul de bătrâni, astfel:
- Pentru persoane independente – 2.200 lei/beneficiar;
- Pentru persoane semidependente – 2.300 lei/beneficiar;
- Pentru persoane dependente – 2.500 lei/beneficiar.
Art. 3 Se stabilește modalitatea de plată a contribuției lunare de întreținere, după cum urmează: a) persoanele vârstnice beneficiare ale serviciilor oferite de către Căminul de bătrâni, care dispun de venituri proprii datorează o contribuție lunară în valoare de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăși contribuția stabilită la art. 2. b) diferența până la concurența valorii integrale a contribuției de întreținere stabilite la art. 2 se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în Căminul de bătrâni, dacă realizează un venit lunar, pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii. c) dacă persoana vârstnică nu are venituri, susținătorii legali pot acoperi integral din venituri proprii contribuția lunară.
Art. 4
- La stabilirea cuantumului contribuției de întreținere atât pentru persoanele vârstnice, cât și pentru susținătorii legali, se va proceda astfel: a) Din veniturile nete lunare ale acestora se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare; b) Suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care îi au efectiv în întreținere.
- În raport cu suma astfel rezultată, care reprezintă venitul mediu lunar pe o persoană, se stabilește contribuția lunară datorată de către susținătorul legal al persoanei vârstnice îngrijită în Căminul de bătrâni.
Art. 5 Persoanele vârstnice care nu au venituri și nici susținători legali nu datorează contribuția de întreținere aceasta fiind asigurată din bugetul local.
Art. 6 Administrația Serviciilor Sociale Comunitare va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 7 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Ioana-Geanina Serbinov |