Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 501

privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Școlii Gimnaziale „Radu Stanian” a Municipiului Ploiești

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 602/22.12.2020 al domnului Primar Andrei Liviu Volosevici și al consilierilor din comisia de buget-finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, Paul Palaș-Alexandru, Gheorghe Sîrbu-Simion, Radu-Alexandru Simionescu, Mihai Tonsciuc, Anca Agapie, precum și Raportul de Specialitate nr. 2008/21.12.2020 al Școlii Gimnaziale „Radu Stanian” a Municipiului Ploiești, prin care se propune rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Școlii Gimnaziale „Radu Stanian” a Municipiului Ploiești;

Având în vedere raportul de specialitate al Direcției Economice numărul 104/21.12.2020;

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr.1, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 22.12.2020;

În conformitate cu prevederile art. 19 si art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și art. 5 din Ordinul nr.1661 bis/2003 privind aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare si utilizare a fondurilor banești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice;

În temeiul art. 129 alin. 4, lit. „a” și art. 139 alin. 3, lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, modificată și completată.

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Școlii Gimnaziale „Radu Stanian” a Municipiului Ploiești, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Ordonatorul principal de credite și Școala Gimnaziala „Radu Stanian” a Municipiului Ploiești se însărcinează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești, astăzi, 23 decembrie 2020

Președinte de ședință,
Contrasemneaza
Secretar,
Gheorghe Popa Mihaela Lucia Constantin