HCL 5/2011
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 5
privind trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești în vederea realizării obiectivului de investiții “Refacere Stadion Ilie Oană”
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Vazând Expunerea de motive a domnului Viceprimar Dumitru Cristian și a domnilor consilieri Mateescu Radu, Stanciu Marilena, Popa Constantin și Horghidan Costel și Raportul de Specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu, prin care se propune trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești în vederea realizării obiectivului de investiții “Refacere Stadion Ilie Oană”;
Luând în considerare prevederile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.1 12/2000, pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare, si valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale;
Având în vedere prevederile art.3, art.4 si art.10 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36 alin.2 lit.c) si art.119 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Aprobă trecerea imobilului “Stadion Ilie Oană” — mijloc fix cu număr de inventar 1291 – din administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploiești în administrarea Consiliului Local al municipiului Ploiești.
(2) Aprobă trecerea bunului identificat la alin. (1) din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești în vederea scoaterii din funcțiune ȘI casării pentru realizarea obiectivului de investiții “ Refacere Stadion Ilie Oană”.
Art. 2. Aprobă modificarea, corespunzător prevederilor alin. (1) din art. (1), a anexei la Contractul de administrare nr. 4654/2007, încheiat între municipiul Ploiești și Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
Art. 3. Direcția de Gestiune Patrimoniu, Direcția Management Financiar — Contabil, Contracte și Direcția Tehnic Investiții vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostinta celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploiești, astăzi, 7 ianuarie 2011
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |