Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 501/15.10.2026 al consilierilor locali Sorin-Marius Dan, Anca-Adina Popa, Carmen-Veronica Băjenaru, Gheorghe Popa, Iulian Bolocan și Dan-Adrian Crețu, prin care se propune prelungirea duratei contractului de închiriere pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate situată în Ploiești, str. Industriei nr. 1C, ap. 2, precum şi Raportul de specialitate nr. 19728/05.l0.2026 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti;

Luând în considerare Raportul de specialitate al Serviciului Juridic Contencios Administrativ nr. 1156/19.10.2026;

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 5 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – Comisia pentru protecție și asistență socială din data de 30.09.2026;

În baza Hotărârii Consiliului Local nr. 527/22 octombrie 2024 privind repartizarea unei locuințe de necesitate;

În conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 114/1996 privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. q), coroborat cu dispozițiile art. 139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă prelungirea duratei Contractului de închiriere nr.20301/24.10.2024 pentru o perioadă de 6 (șase) luni, începând cu data de 01.11.2026 până în data de 30.04.2027, pentru o unitate locativă cu destinaţia de locuinţă de necesitate situată în Ploiești, str. Industriei nr. 1C, ap. 2, cu posibilitatea de prelungire în cazuri temeinic justificate.

Art. 2
Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 29 octombrie 2026

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU