HCL 474/2023
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare 546/11.09.2023 al domnilor consilieri: Valentin Marcu, Aurelian-Dumitru Tudor, Nicolae-Vlad Frusina, Gheorghe Popa, Costel Andreescu şi Cristian Mihai Ganea și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr.280/08.09.2023 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și la Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte sub nr. 1390/08.09.2023, referitor la înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului – teren, situat în Ploiești, str. Ciprian Porumbescu, nr. 2, bl.14, adiacent apartamentului 1, din blocul 14, sc. A parter;
Având în vedere Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale încheiat în data de 08.09.2023
Văzând Raportul din data de 24.05.2023 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziția nr.971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 553, art. 859, alin. (2) și ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor articolului 36 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 25/14.03.1997 a Consiliului Local al municipiului Ploiești și ale Hotărârii nr. 99/2000 a Consiliului Local al municipiului Ploiești;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit.c), art.139, art. 196 alin. (1) lit.a) și ale art. 354 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrative, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului teren în suprafață de 2,48 mp, situat în Ploiești, str. Ciprian Porumbescu, nr. 2, bl. 14, adiacent apartamentului 1, din blocul 14, sc. A parter, identificat conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Directia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcția Administratie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință doamnei Necula Daniela Cristina, Direcției Gestiune Patrimoniu precum și oricăror alte persoane interesate, prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 28 septembrie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN