HCL 474/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 474
privind aprobarea studiului de oportunitate privind gestiunea serviciului de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție – transport – distribuție al Municipiului Ploiești și stabilirea modalității de gestiune a serviciului
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 523/07.10.2022 al doamnei viceprimar Anca- Adina Popa, Raportul de specialitate nr. 1627/07.10.2022 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr.373/07.10.2022 al Direcției Economice din cadrul Primăriei Ploiești și Raportul Tehnic de Specialitate al Regiei Autonome de Servicii Publice nr. 5043/07.10.2022;
Luând în considerare avizul din data de 07.10.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1 de buget-finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze al Municipiului Ploiești, avizul din data de 07.10.2022 al Comisiei de specialitate nr. 3 pentru utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului și avizul din data de 07.10.2022 al Comisiei de specialitate nr. 7 juridică, ordine publică, petiții si reclamații;
Având în vedere:
- prevederile art. 8 alin. (1) și alin. (3), art. 22 și art. 28 alin. (1)-(21) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 8 alin. (1) și alin. (2), art. 10 alin. (1) – (3) și art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 359/25.08.2022 privind aprobarea înființării unei societăți cu răspundere limitată, având ca asociat unic Municipiul Ploiești, cu scopul desfășurării activităților specifice Serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Ploiești;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 382/30 august 2022 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.359/25.08.2022;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 396/06 septembrie 2022 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.359/25.08.2022;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 406/20 septembrie 2022 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.359/25.08.2022; Întrucât contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem producție – transport – distribuție pentru Municipiul Ploiești 1 atribuit prin intermediul ADI TERMO PRAHOVA a încetat, iar organizarea unei proceduri concurențiale și atribuirea unui contract de delegare într-un termen cât mai scurt nu este posibilă, începutul sezonului de încălzire 2022-2023 fiind iminentă.
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. n), art.139 alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă Studiul de oportunitate privind gestiunea serviciului de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție – transport – distribuție al Municipiului Ploiești, astfel cum este prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre, precum și Opțiunea nr. 2 recomandată prin acesta pentru gestiunea serviciului de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție – transport – distribuție al Municipiului Ploiești, respectiv „gestiunea directă realizată prin intermediul unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al Municipiului Ploiești”, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2 Hotărârea Consiliului Local nr. 149/04.05.2021 privind ”Actualizarea studiului privind stabilirea modalității optime de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție – transport – distribuție la nivelul județului Prahova pentru Municipiul Ploiești” își încetează aplicabilitatea cu data prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcția Administratie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Direcția Economică și Regia Autonomă de Servicii Publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesati prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești astăzi, 07 octombrie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN 2