HCL 468/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 468
privind mutarea unor chiriași
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 591/16.12.2020 al consilierilor: Cristina Toma — Cochinescu, Iulian Bolocan, Zoia Staicu, Nicoleta Stefan, Anca — Adina Popa, Magdalena Trofin, Cristian Mihai Ganea și Raportul comun de Specialitate nr.19077/17.12.2020 al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, nr.347/17.12.2020 al Direcției Gestiune Patrimoniu și 443/17.12.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, prin care se propune mutarea unor chiriași;
Ținând cont de Avizul Comisiei de specialitate nr. 5 a Consiliului Local al municipiului Ploiești – Comisia pentru protecție si asistență socială din data de 11.12.2020;
Având în vedere prevederile art. 43 din Legea nr. 114/1996, republicată și actualizată, Legea privind locuințele;
În conformitate cu art. 2 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2007, privind asigurarea fondului de locuințe destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, aprobată prin Legea nr. 84/2008, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. a) și dispozițiile art.130, alin. (1), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată si completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă mutarea familiei Enuță Sevasta din locuința socială situată în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 231, cam. 45 în unitatea locativă situată în Ploiești, str.Libertății nr. 3, bl. 31A, ap. 20, locuință aflată în fondul de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate din locuințe retrocedate în natură foștilor proprietari întrucât dna Enuță a fost evacuată din imobilul restituit în natură foștilor proprietari situat în Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 36.
Art. 2 Aprobă mutarea familiei Angelescu Alisa din locuința socială situată în Ploiești, str. Al. Catinei nr. 5, bl. 27A, cam. 53 în unitatea locativa situată în Ploiești, str. Libertății nr. 3, bl. 31A, ap. 1, locuință aflată în fondul de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate din locuințe retrocedate în natură foștilor proprietari întrucât dna Angelescu a fost evacuată din imobilul restituit în natură foștilor proprietari situat în Ploiești, str. Buna Vestire nr. 19.
Art.3 Aprobă mutarea familiei Dumitru Constanța din locuința socială situată în Ploiești, str. Al. Cătinei nr. 5, bl. 27A, cam. 31 în unitatea locativă situată in Ploiești, str. Libertății nr. 3, bl. 31A, ap. 17, locuință aflată în fondul de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate din locuințe retrocedate foștilor proprietari întrucât dna Dumitru a fost evacuată din imobilul restituit în natură foștilor proprietari situat în Ploiești, str. Lupeni nr. 74.
Art.4 Aprobă mutarea familiei Tilimpea Constanta din locuința socială situată în Ploiești, str. Al. Cătinei nr. 5, bl. 27A, cam. 29 în unitatea locativă situată în Ploiești, str. Libertății nr. 3, bl. 31A, ap. 18, locuință aflată în fondul de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate din locuințe retrocedate în natură foștilor proprietari întrucât dna Tilimpea a fost evacuată din imobilul restituit în natură foștilor proprietari situat în Ploiești, str. lon Creangă nr. 7.
Art. 5 imputerniceste Primarul municipiului Ploiești să semneze contractele de închiriere încheiate între familiile sus-amintite și Direcția Gestiune Patrimoniu.
Art. 6 Direcția Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 7 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 23 decembrie 2020
| Președinte de ședință, Contrasemneaza | Secretar, Gheorghe Popa Mihaela Lucia Constantin |