ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 467

privind repartizarea unor locuințe din fondul de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează să fie evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari conform prevederilor legale

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 590/16.12.2020 al domnilor consilieri: Cristina Toma-Cochinescu, Iulian Bolocan, Zoia Staicu, Nicoleta Ștefan, Anca-Adina Popa, Magdalena Trofin, Cristian-Mihai Ganea, Raportul comun de specialitate nr.330/16.12.2020 al Direcției Gestiune Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică Juridic – Contencios, Achiziții Publice Contracte nr. 425/16.12.2020 și procesul verbal din 11.12.2020 al Comisiei nr. 5 pentru protecție și asistență socială prin care s-a propus repartizarea locuințelor din Ploiești, strada Libertății, nr.3, bl.31A, către persoanele îndreptățite conform listelor cu ordinea de prioritate pentru chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății anexe la Hotărârea Consiliului Local nr.13/30.01.2020;

Luând în considerare Avizul din data de 11.12.2020 al Comisiei nr. 5 pentru protecție și asistență socială;

În conformitate cu prevederile articolului nr.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/13.09.2006 privind măsurile pentru dezvoltarea activității în domeniul construcțiilor de locuințe prin programe la nivel național, aprobată prin Legea nr.515/2006;

În baza articolelor 26 și 27 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuință, aprobată prin Legea nr. 241/2001 și articolelor 1 și 2 din Hotărârea de Guvern nr. 310/2007, privind actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spațiile cu destinația de locuință aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale ale acestuia;

În baza articolului nr. 1, alineatul 2, articolului nr. 4 și articolului nr. 14 – (1) din Ordonanța de Urgență nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează să fie evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, aprobată prin Legea nr. 84/2008 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 13/30.01.2020 privind aprobarea listelor cu ordinea de prioritate pentru chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății și listei cu ordinea de prioritate pentru locuințe sociale;

În temeiul art. 129, alin (2) lit. c și d, alin. (6) lit. b, alin. (7) lit. q, art. 139 și art.196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă includerea în fondul de locuințe destinate chiriașilor evacuați sau care urmează să fie evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, a unităților locative identificate în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2

  1. Se aprobă repartizarea spațiilor cu destinația de locuință situate în Ploiești, strada Libertății, nr.3, bl.31A, persoanelor îndreptățite conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  2. Persoanele îndreptățite au obligația ca, în termen de 15 zile de la aducerea la cunoștință a prezentei hotărâri, să se prezinte în vederea semnării contractului de închiriere.

Art. 3 Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să semneze contractele de închiriere, în baza repartițiilor care urmează să fie emise.

Art. 4 Direcția Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 23 decembrie 2020

Președinte de ședință,
Contrasemneaza
Secretar,
Gheorghe Popa Mihaela Lucia Constantin