HCL 461/2013
ROMANIA JUDETULPRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIE$TI H 0 T A R A R E A NR. 461 privind aprobarea statului de functii al Spitalului de Boli Infectioase Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
vazand Expunerea de Motive a Primarului municipiului lulian Badescu Ploiești și Raportul de Specialitate al serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protectie CiviHi Protectia Muncii din cadrul aparatului de specialitate al primarului și municipiului Ploiesti, prin care se propune aprobarea statului de functii ca urmare a transformarii gradelor profesionale a doua posturi pentru salariatii care au fost declarati ,admis” la concursul organizat pentru promovare in grad profesional imediat superior din cadrul Spitalului de Boli Infectioase institutie sub autoritatea Consiliului Ploiești Local Ploiești;
avand in vedere prevederile art.26 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, coroborate cu prevederile hotărârii Guvemului nr.286/20 11 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale a criteriilor de promovare in grade sau trepte și profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice,
in temeiul art.36 alin.2, lit,a” alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind și administratia publica locala, republicata in 2007, cu modifidirile completarile și ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aproba statui de functii al Spitalului de Boli Infectioase conform Ploiești, anexei ce face parte integranta din prezenta HOTĂRÂREA, incepand cu data de 01.12.2013.
Art. 2. Incepand cu aceeași data prevederile anexei nr.2 a hotărârii Consiliului Local nr.261/26.07.2013 modificata prin HOTĂRÂREA Consiliului Local nr.367/30.09.2013 inceteaza aplicabilitatea. iși Art.3. Spitalul de Boli Infectioase va duce la indeplinire prevederile Ploiești prezentei hoHirari.
Art. 4. Directia Administratie Publica, Juridic – Contencios, Contracte va aduce la celor interesati prevederile prezentei hotarari. cunoștinta Data in Ploiesti, astazi, 29 noiembrie 2013. șș’ /:. ș ..__,_’v ./”. .
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |