Consiliul Local al municipiului Ploieşti :

Văzând Referatul de aprobare nr. 516/25.09.2024 al domnului consilier Gheorghe Popa şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 328/25.09.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1362/25.09.2024 la Direcția Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte, prin care se propune adoptarea măsurilor necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Ploieşti;

Luând în considerare avizul din data de 25.09.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale, precum și procesul verbal al Comisiei sociale pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri destinate închirierii din data de 18.09.2024;

În temeiul art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 152/1998 privind înfiintarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.44/01.02.2023;

Ţinând cont că la această dată este vacantă o locuinţă cu structura o cameră destinată închirierii tinerilor;

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiintarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2) lit. c) și d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. e) şi q), art.139 şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1

  1. În vederea întocmirii listei de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri se aprobă ca toate documentele prevăzute în Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 44/01.02.2023 să se depună la Registratura Primăriei municipiului Ploieşti situată în Piaţa Eroilor nr. 1A începând cu data aducerii la cunoştinţa publică de către Serviciul Relaţia cu Consiliul Local a prezentei hotărâri, până la data de 31.10.2024 inclusiv.
  2. Se aprobă condiţia ca toate persoanele care îndeplinesc exigenţele minimale prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996 republicată cu modificările şi completările ulterioare, interesate să actualizeze dosarele pentru obţinerea unei locuinţe A.N.L. să redepună documentele justificative precizate în Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 44/01.02.2023 în vederea reconfirmării criteriilor de acces şi în vederea obţinerii punctajelor aferente în termenul anterior menţionat, chiar dacă pentru anumite criterii au fost depuse la termene anterioare diverse documente. Lipsa sau neconformitatea oricăruia dintre documentele menţionate în Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 44/01.02.2023 va atrage după sine neacordarea punctelor stabilite pentru criteriul/criteriile respective.

Art. 2 Se aprobă ca lista de priorităţi care se va întocmi în anul 2024 să cuprindă cererile depuse până la data de 31.10.2024 inclusiv, cu completările care se vor aduce acestora în termenul indicat la art. 1 al. (1), cu condiţia îndeplinirii de către solicitanţi cel puţin a criteriilor de acces şi îndeplinirii exigenţelor minimale prevăzute în Legea locuinţei nr.114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3 Se aprobă comunicarea prezentei hotărâri prin publicarea pe site-ul Primăriei municipiului Ploieşti, prin publicarea unui anunţ într-un ziar de interes local şi afişarea la sediul Primăriei municipiului Ploieşti din Piaţa Eroilor nr. 1A precum şi la sediul şi la punctele de lucru ale Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti situate în Bulevardul Independenţei nr. 16, Şoseaua Vestului nr. 19, str. Basarabilor nr. 5 şi str. Ştrandului nr. 19.

Art. 4 Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostinţă publică prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 26 septembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Radu-Alexandru SIMIONESCU

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN