HCL 447/2010
ROMANIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 447
privind aprobarea statului de funcții al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, ca urmare a transformării unor posturi de nivel inferior în posturi de nivel superior pentru funcționarii publici declarați admiși la examenele de promovare în clasă
Consiliul Local al Municipiului Ploiești :
văzând Expunerea de Motive a Viceprimarului municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție Civilă și Protecția Muncii prin care se propune apobarea statului de funcții al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, ca urmare a transformării unor posturi de nivel inferior în posturi de nivel superior, pentru funcționarii publici declarați admiși la examenele de promovare în clasă;
având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 254/11.08.2010 prin care a fost aprobat numărul de personal, organigrama și statul de funcții al Serviciului Public
* pf ss *
Finanțe Locale Ploiești ca urmare a reorganizării activității instituției;
în conformitate cu prevederile art.68, alin.l si alin.2 din Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2007, privind Statutul funcționarilor publici, modificată si completată ulterior, care reglementeaza modul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei functii publice într-o clasa superioara, si transformarea posturilor ocupate de functionarii publici ca urmare a promovarii examenelor ;
în temeiul art. 36 alin.3 lit.“b” din Legea nr. 215/2001, republicată, privind Administrația Publica Locală, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. — Aprobă statul de funcții al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, ca
urmare a transfomarii unor posturi de nivel inferior în posturi de nivel superior, pentru funcționarii publici declarați admiși la examenele de promovare în clasă, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.12.2010.
Art. 2. – Drepturile salariale se vor stabili conform prevederilor legale în vigoare.
Art.3- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea.
Art. 4. – Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. — Directia Administratie Publica, Juridic-Contencios, Achizitii Publice, Contracte va aduce la cunostinta celor interesati prevederile prezentei hotarâri.
SRI Cai TR A „Ei
Dată în Ploiești, astă
Pad
decembrie 2010.
.% y eo &. e a i
EI
Președinie de$edință, |. . î.)| ;:Contrasemnează Segretar,
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |