ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 441

privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești

Consiliul Local al municipiului Ploiești:

Văzând referatul de aprobare nr. 542/09.12.2020 al viceprimarului municipiului Ploiesti, domnul Daniel Nicodim, al domnilor consilieri din comisia de buget-finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii-strategii și prognoze Gheorghe Sîrbu-Simion, Radu-Alexandru Simionescu precum și raportul de specialitate nr. 6904/09.12.2020 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești;

Având în vedere raportul de specialitate al Direcției Economice nr.59/09.12.2020;

Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr.1, Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 11.12.2020;

În temeiul Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 5/2020 – privind bugetul de stat pe anul 2020, a Legii nr. 6/2020- privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 și Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În temeiul art. 129, alin.4, lit. „a” și alin. 7, lit. „f” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1 Aprobă recificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Ordonatorul principal de credite și Clubul Sportiv Municipal Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești, astăzi, 14 decembrie 2020

Președinte de ședință,
—
Secretar,
Zoia Staicu Mihaela-Lucia Constantin