HCL 440/2023
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA MUNICIPIUL PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 440
privind cooperarea Municipiului Ploiești cu Societatea TERMO Ploiești în vederea modernizării sistemelor energetice pentru creșterea eficienței energetice
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 532/30.08.2023 al primarului Municipiului Ploiești – domnul Andrei-Liviu Volosevici, precum și Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 376/30.08.2023, Raportul de specialitate comun al Direcției Relații Internaționale nr. 627/29.08.2023 şi al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 1323/30.08.2023, prin care se propune cooperarea Municipiului Ploiești cu Societatea TERMO Ploiești în vederea modernizării sistemelor energetice pentru creșterea eficienței energetice;
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 30.08.2023, de avizul Comisiei de specialitate nr. 2 – Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură şi promovare operaţiuni comerciale din data de 31.08.2023 și de avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii, din data de 30.08.2023;
Având în vedere:
- prevederile art. 3 din Legea nr. 196/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică;
- prevederile art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică;
- prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energieinr. 146/2021.
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) și e), alin. (9) lit. a), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (3) lit. f) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă cooperarea Municipiului Ploiești cu Societatea TERMO Ploiești în vederea actualizării, reviziei și completării ”Strategiei locale de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție la nivelul Municipiului Ploiești pentru perioada 2023 – 2033 și perspectiva 2050”, în baza protocolului de cooperare – Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă cooperarea Municipiului Ploiești cu Societatea TERMO Ploiești în vederea pregătiri și implementării proiectului „Reabilitare și modernizare rețele termice aferente SACET Ploiești, pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană”, în baza protocolului de cooperare – Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3 Se împuternicește domnul Volosevici Andrei-Liviu, primar al Municipiului Ploiești să semneze ambele protocoale de cooperare.
Art. 4 Direcția Relații Internaționale, Direcţia Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte vă aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 31 august 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN