HCL 43/2016
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA Nr. 43
privind aprobarea bugetului de cheltuieli pe anul 2016 si 2017-2019, al Administrației Serviciilor Sociale Cor
Consiliul Local al Municipiului Ploiești ;
Văzând Expunerea de motive a dlui Viceprimar cu atribuții de Primar, dl. Cristian Mihai Ganea, a domnilor consilieri din Comisia Buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze: Alexandru Paul Palaș, Sanda Dragulea, Constantin Popa, Radu Mateescu, Gheorghe Popa, Răzvan Ursu și Geta Serban și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, prin care se propune aprobarea bugetului de cheltuieli pe anul 2016, al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești;
Având în vedere raportul comun de specialitate al Direcției Economice și Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de raportul comisiei de specialitate nr.1, Comisia Buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 01.02.2016;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 516/15 decembrie 2015 privind preluarea atribuțiilor primarului municipiului Ploiești;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 339 — Legea bugetului de stat pe anul 2016, Legii nr.340 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 și în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 36, alin. 4, lit. a, art. 45, alin. 2, lit. a, din Legea nr. 215/2001- republicată și actualizată, privind administrația publică locală: HOTARASTE:
Art. 1: Aprobă Bugetul de cheltuieli pe anul 2016 și estimări pentru anii 2017 – 2019, al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, pentru activitatea proprie conform Anexa nr.1, Bugetul privind activitatea cabinetelor medicale școlare din invațământul de stat, conform Anexa nr.3, Bugetul privind asistența socială pentru plata salarii și indemnizații persoane cu handicap, conform Anexa nr.4, Bugetul privind plata ajutoarelor de incălzire a locuinței, conform Anexa nr.5, Bugetul plata donatori conform Anexa nr.6, anexe care fac parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 2: Aproba Lista de investiții pe anul 2016, a Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, conform Anexa nr.2, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art.3: Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești și Direcția Economică, din cadrul Municipiului Ploiești, vor aduce la indeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4 : Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte, va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 1 februarie 2016
| Președinte de ședință, — | Secretar, Gheorghe Pe |