HCL 409/2017
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 409
privind rectificarea bugetului de venituri și che Spitalului Municipal Ploiești pe anul 201
Consiliul Local al Municipiului Ploiești,
Văzând Expunerea de motive a domnului primar Adrian Florin Dobre și Raportul de specialitate nr. 7722/25.10.2017 al Spitalului Municipal Ploiești prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Ploiești pe anul 2017;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 149/27.10.2017 al Direcției Economice vizat de Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de raportul comisiei de specialitate nr. 1, Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 30.10.2017;
În conformitate cu prevederile art. 19 și art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.36 alin(4) lit (a) și art.45 alin (2) lit (a) din Legea 214/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Ploiești pe anul 2017, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Aprobă modificarea listelor de investiții, conform Anexei nr. 2C (sursa buget local) și Anexei nr. 2B (venituri proprii) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Ordonatorul Principal de credite și Spitalul Municipal Ploiești se însărcinează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 31 octombrie 2017
| Președinte de ședință, — | Secretar, As Laurent Pr |