HCL 409/2009
ROMÂNIA 4 JUDEȚUL PRAHOVA | i?
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI |”
HOTĂRÂREA NR. 409 d
privind transformarea unui post ocupat de angajat care a absolvit studii de nivel superior din cadrul Serviciului Public „Politia Comunitara” Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Direcției Resurse Umane al Primăriei Municipiului Ploiesti, prin care se propune transformarea unui post ocupat de un funcționar public care a absolvit studii de nivel superior din cadrul Serviciului Public „Polita Comunitară” Ploiești;
Văzând avizul nr. 1469374/19.12.2008 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului României nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici actualizată până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care stipulează că funcționarii publici care absolvă o formă de învățământ superior de lungă sau scurtă durată, încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior, se numesc, prin examen, într-o funcție publică de execuție, un grad profesional și o treaptă de salarizare care să le asigure acestora o creștere de până la 20% a salariului de bază avut anterior;
În temeiul art. 36(2), lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aprobă transformarea unui post ocupat de un angajat care a absolvit studii de nivel superior, în cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară a Municipiului Ploiești, începând cu data de 01.12.2009, conform anexei.
Art. 2. Incepând cu data de 01.12.2009 statul de functii aprobat prin HOTĂRÂREA Consiliului Local nr. 106/2009 se modifică corespunzâtor.
Art. 3. Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 4. Serviciul Public Poliția Comunitară Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiesti, astăzi, 18 decembrie 2009
Contrasemnează,
| Președinte de ședință, — | Secretar, Paul Palas Ni Maria Magdalena Mazalu |