ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 403

privind aprobarea rectificării bugetului de venituri pe anul 2019 al Clubului Sportiv Municipal F

Consiliul Local al municipiului Ploiești;

Văzând Referatul de aprobare nr. 538/23.10.2019 al viceprimarului Cristian Mihai Ganea, al comisiei de buget-finante, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze: Paul Palas Alexandru, Claudia Oana Sălceanu, Gheorghe Sîrbu Simion, Zoia Staicu, Gheorghe Andrei, precum și Raportul de Specialitate nr. 7794/23.10.2019 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești;

Având în vedere raportul de specialitate al Direcției Economice nr.329/25.10.2019;

Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr.1, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 29.10.2019;

În temeiul Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/2019 – privind bugetul de stat pe anul 2019, ale Legii nr. 47/2019- privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 și ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu prevederile Legii nr.69/2000- privind educația fizică și sportul cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii de Guvern nr. 1447/2007- privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă.

În temeiul art. 129, alin.4, lit. „a” și alin. 7, lit. „£* din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ.

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Ordonatorul principal de credite și Clubul Sportiv Municipal Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești, astăzi, 31 octombrie 2019

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George Sorin Niculae Botez