HCL 401/2022
R O M Â N I A
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI H O T Ă R Â R E A NR. 401 privind modificarea prin act adițional a Acordului de parteneriat încheiat între beneficiar și parteneri pentru realizarea proiectului “Sprijin la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură – 5D2” în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 458/12.09.2022 al domnului primar Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate comun nr. 525/09.09.2022 al Direcției Relații Internaționale, nr. 9726/12.09.2022 al Direcției Tehnic-Investiții și nr.1460/12.09.2022 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 317/12.09.2022 al Direcției Economice;
Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 12.09.2022;
Având în vedere:
- Ghidul Solicitantului simplificat pentru acordarea de sprijin financiar pentru elaborarea documentațiilor necesare implementării proiectelor de specializare inteligentă ale regiunii Sud Muntenia;
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2020 privind instituirea unor măsuri, precum și acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanțării prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM);
- Prevederile Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, aprobat prin Decizia CE nr. C(2014) 10221/18.12.2014, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Metodologiei de selecție a fișelor de proiect depuse pentru pregătirea de documentații tehnico-economice;
- Notificarea ADR Sud Muntenia nr. 13219/09.08.2022 în urma finalizării verificării la nivelul AM POAT a achizițiilor efectuate de Municipiul Ploiești.
Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. d) și art. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă modificarea Acordului de parteneriat nr. 22558/09.12.2020 prin act adițional încheiat între beneficiar și parteneri pentru realizarea proiectului “Sprijin la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură – 5D2” în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2 Se împuternicește primarul Municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici să semneze toate documentele aferente, în numele Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Ploiești.
Art. 3 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către Directia Relații Internaționale, Direcția Tehnic-Investiții, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte.
Art. 4 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică, precum și la cunoștința persoanelor interesate de către Direcția Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte.
Dată în Ploiești astăzi, 12 septembrie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN