HCL 397/2024
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 466/20.09.2024 al domnului consilier local Valentin Marcu şi Raportul de specialitate comun înregistrat la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub nr. 1303/20.09.2024 și la Direcţia Gestiune Patrimoniu – Serviciul Aplicarea Legilor Proprietătii și Administrare Fond Locativ sub nr. 906/18.09.2024, prin care se propune modificarea poziţiei 1147 (referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului nr. 76) din Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti;
În conformitate cu Avizul din data de 19.09.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că partea din imobilul situat în Ploieşti: str. Rudului nr. 76 care face obiectul prezentei hotărâri se află în domeniul privat al municipiului Ploieşti potrivit poziţiei nr. 1147 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/2006 privind includerea unor imobile în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti;
Având în vedere Raportul din data de 10.09.2024 al Comisiei speciale având ca atribuții întocmirea și actualizarea ,,Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al municipiului Ploiești’’;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. q),
art.139, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1
- Aprobă modificarea poziţiei 1147 (referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str. Rudului nr. 76) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Imobilul teren situat în Ploieşti str. Rudului nr. 76, se identifică potrivit planului de amplasament şi delimitare întocmit de P.F.A. Bucur Adriana, care constituie Anexa nr. 2 şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/2006 rămân neschimbate.
Art. 3 Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 26 septembrie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Radu-Alexandru SIMIONESCU
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN