HCL 397/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 397
privind acordarea unor facilități fiscale pentru persoane fizice sau juridice ale căror activități au fost întrerupte pe perioada stării de urgență și/sau alertă
Consiliul Local al Municipiului Ploiești
Văzând Referatul de aprobare nr. 513/20.11.2020 al Primarului Municipiului Ploiești – dl. Andrei-Liviu Volosevici și al consilierilor: Costel Andreescu, Iulian Bolocan, George-Sorin-Niculae Botez, Nicolae-Vlad Frusina, Valentin Marcu, Constantin Nemeș, Daniel Nicodim, Mihai-Laurențiu Polițeanu, Gheorghe Popa, Georgeta-Simona Popescu, Horia-Nicolae Popovici, Valentin-Răzvan Săbău, Radu- Alexandru Simionescu, Gheorghe Sîrbu-Simion, Zoia Staicu, Răzvan-Toma Stănciulescu, Nicoleta Ștefan, Cristina Toma-Cochinescu, Mihai Tonsciuc, Magdalena Trofin, Aurelian-Dumitru Tudor și Robert-Ionuț Vîscan și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești nr.124899/18.11.2020 prin care se propune acordarea unor facilități fiscale pentru persoane fizice sau juridice ale căror activități au fost întrerupte pe perioada stării de urgență și/sau alertă;
Având în vedere raportul de specialitate nr42/19.11.2020 al Direcției Economice și raportul de specialitate nr. 396/20.11.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr.1 ”Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze a Consiliului Municipiului Ploiești din data de 24.11.2020;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.514/2019 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020;
Având în vedere prevederile art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.181/2020 privind unele măsuri fiscal – bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene;
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) lit. c), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1(1) Aprobă reducerea impozitului pe clădiri aferent anului 2020 cu o cotă de 40 % pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați,
potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice. (2) Aprobă Procedura de reducere a impozitului anual pe clădiri cu o cota de 40% pentru clădirile la care se solicită reducerea impozitului, conform Anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2(1) Aprobă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligați,
potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică. (2) Aprobă Procedura de scutire de la plata taxei lunare pe clădiri, pentru clădirile la care se solicită scutirea taxei, conform Anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 3 Reducerea cu o cota de 40 % a impozitului pe clădiri aferentă anului 2020 este aplicabilă și beneficiarilor Hotărârii Consiliului Local nr. 242 din 5 august 2020, la cererea acestora, în condițiile prezentei hotărâri.
Art. 4 Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 26 noiembrie 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, Daniel Nicodim Mihaela-Lucia Constantin |