HCL 396/2026
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 472/24.09.2026 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, prin care se propune aprobarea transformării gradelor profesionale a 3 (trei) posturi ocupate și a 2 (două) funcții pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, ocupate, de angajaţii ce au fost declaraţi „admis” la examenul de promovare în grad profesional/funcție imediat superior/a a celui deținut precum și transformarea a 13 (treisprezece) posturi vacante din cadrul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, conform rapoartelor finale nr.1105/03.09.2026, nr. 1106/03.09.2026 și nr. 1107/03.09.2026 ale concursului anexate, a adeverințelor de absolvire nr. 1430/02.07.2026 și nr. 235/10.07.2026 anexate și a transformării gradelor profesionale posturilor vacante, ca urmare a procesului verbal al sedinței de Consiliul Administrativ nr. 1209/23.09.2026 anexat şi Raportul de specialitate al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti nr.1210/23.09.2026;
având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr. 337/25.09.2026 şi al Serviciului Juridic Contencios Administrativ nr. 1057/28.09.2026 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Ploieşti;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 29.09.2026 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 30.09.2026;
în baza prevederilor art. 31, alin. (1) și alin. (3) din Legea – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, actualizată, care reglementează promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual;
în conformitate cu prevederile art. 554, alin. (1) și alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, care stipulează încadrarea şi promovarea personalului contractual;
având în vedere prevederile art. 97, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei pentru personalul contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T A R A S T E:
Art. 1
(1) Aprobă transformarea gradelor profesionale a 3 (trei) posturi ocupate din cadrul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, începând cu data de 01.10.2026 astfel:
- din grad profesional I în grad profesional IA, pentru 2 (două) posturi de artist instrumentist studii superioare, din cadrul Orchestrei Simfonice;
- din grad profesional I în grad profesional IA, pentru 1 (un) post de artist instrumentist studii superioare, din cadrul Orchestrei Populare;
(2) Aprobă transformarea a 2 (două) funcții ocupate din cadrul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, începând cu data de 01.10.2026 astfel:
- din instrumentist treaptă profesională I studii medii în artist instrumentist grad profesional II studii superioare pentru 1 (un) post din cadrul Orchestrei Populare;
- din dansator treapta profesională III studii medii, în dansator grad profesional II studii superioare pentru 1 (un) post din cadrul Ansamblului Folcloric;
(3) Aprobă transformarea gradului profesional a 13 (treisprezece) posturi vacante din cadrul Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești începând cu data de 01.10.2026, astfel:
- din grad profesional debutant în grad profesional II, pentru 1(un) post vacant de artist instrumentist clarinet din cadrul Orchestrei Simfonice;
- din grad profesional debutant în grad profesional I, pentru 1(un) post vacant de artist instrumentist viola din cadrul Orchestrei Simfonice;
- din grad profesional IA în grad profesional II, pentru 1(un) post vacant de artist instrumentist trompetă din cadrul Orchestrei Simfonice;
- din grad profesional debutant în grad profesional II, pentru 10 (zece) posturi vacante de corist din cadrul Corului Academic;
Art. 2
Începând cu aceeaşi dată, prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 149/29.04.2024, modificată cu prevederile Hotărâri Consiliului Local nr.441/26.09.2024 și Hotărâri Consiliului Local nr. 672/27.11.2025 se modifică potrivit prezentei hotărâri.
Art. 3
Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă prezenta celor interesaţi.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2026
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU