HCL 389/2026
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 458/22.09.2026 iniţiat de domnul Primar Mihai-Laurențiu Polițeanu și de consilierii locali Mihai-Cristian Apostolache, Iulian Bolocan, Dan-Adrian Crețu, Dan-Sorin Marius, Raluca-Ioana Dumitru, Florin-Vasile Ioniță, Valentin Marcu, Valentin Niculcea, Paul Palaș-Alexandru, Antonio Pârâu-Enache, Gheorghe Popa, Gheorghe Sîrbu-Simion, Zoia Staicu, Mihai Tonsciuc, Magdalena Trofin și Robert-Ionuț Vîscan, în vederea susţinerii propunerii de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, post-mortem, domnului Aurelian Gogulescu, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Prahova, pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea și promovarea mediului economic și antreprenorial ploieștean și prahovean, Raportul de specialitate nr. 3012/21.09.2026 al Direcţiei Relaţii Publice şi Situaţii de Urgenţă și Raportul de specialitate nr. 1053/28.09.2026 al Serviciului Juridic Contencios Administrativ;
ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 6 – Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport, din data de 28.09.2026;
luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 28/26.02.2003, prin care s-a aprobat Regulamentul pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, precum şi constituirea Comitetului de Onoare al Municipiului Ploieşti;
în temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (13) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T A R A S T E:
Art. 1
Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, post-mortem, domnului Aurelian Gogulescu, în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa activitate și pentru contribuția deosebită la dezvoltarea, reprezentarea și promovarea mediului de afaceri ploieștean și prahovean.
Art. 2
Direcţia Relaţii Publice şi Situaţii de Urgenţă va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţa celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2026
DATA SI SEMNATURI
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Gheorghe POPA Laurențiu DIȚU