HCL 387/2026
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 439/18.09.2026 al domnului consilier local Valentin Marcu, prin care se propune aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Municipiul Ploiești, Asociația Conștiința, Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Club Sportiv Municipal Ploieşti și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești, în vederea organizării celei de-a XII-a ediții a Festivalului „Conștiința” precum și Raportul de specialitate al Direcției Relații Publice și Situații de Urgență nr. 3000/21.09.2026, Raportul de specialitate nr. 1014/23.09.2026 al Serviciului Juridic Contencios Administrativ, Raportul de specialitate nr. 11/22.09.2026 (Nr. registru special 46/23.09.2026) al Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi, Raportul de specialitate nr. 1208/23.09.2026 al Filarmonicii ”Paul Constantinescu”, Raportul de specialitate nr. 18781/22.09.2026 al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare și Raportul de specialitate nr. 2950/23.09.2026 al Casei de Cultură ”Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești;
ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 6 – Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport din data de 22.09.2026;
având în vedere adresa Asociației Conștiința, înregistrată la Municipiul Ploiești cu nr. 11384/17.06.2026;
în conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. d) și alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Se aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Municipiul Ploiești, Asociația Conștiința, Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Club Sportiv Municipal Ploieşti și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești, în vederea organizării și desfășurării Festivalului „Conștiința”, începând cu ediția a XII-a, din perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2026, precum și a edițiilor viitoare ale acestuia, în condițiile stabilite prin protocol și cu acordul părților.
Art. 2
Se aprobă Protocolul de colaborare prevăzut la art. 1, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3
Municipiul Ploiești va contribui la realizarea activităților prevăzute în protocol, în condițiile legii și în limita creditelor bugetare aprobate, prin asigurarea sprijinului necesar realizării evenimentelor, inclusiv, după caz, a cheltuielilor aferente mesei, cazării, cateringului și premiilor, în funcție de programul și necesitățile fiecărei ediții.
Art. 4
Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Club Sportiv Municipal Ploieşti și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești vor îndeplini obligațiile prevăzute în protocol, în limita competențelor legale și a bugetelor aprobate.
Art. 5
Asociația Conștiința va îndeplini obligațiile prevăzute în protocol privind coordonarea și organizarea evenimentelor, stabilirea tematicilor și punerea la dispoziție a locațiilor, potrivit programului convenit de părți.
Art. 6
Pentru edițiile viitoare, activitățile, locațiile, contribuțiile și responsabilitățile concrete ale părților se vor stabili de comun acord, în funcție de programul fiecărei ediții, prin documente/acte adiționale, după caz, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 7
Se împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze, în numele Municipiului Ploiești, Protocolul de colaborare și, după caz, actele adiționale aferente.
Art. 8
Cheltuielile asumate de Municipiul Ploiești și de instituțiile publice implicate se efectuează cu respectarea prevederilor legale aplicabile și în limita creditelor bugetare aprobate.
Art. 9
Structurile de specialitate din cadrul Municipiului Ploiești și instituțiile publice implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, potrivit competențelor.
Art. 10
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Art. 11
Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului General al Municipiului Ploiești, Primarului Municipiului Ploiești, Instituției Prefectului – Județul Prahova, Asociației Conștiința, Teatrului „Toma Caragiu”, Filarmonicii „Paul Constantinescu”, Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Clubului Sportiv Municipal Ploieşti și Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 23 septembrie 2026
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU