ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 386

privind mandatarea reprezentantilor autorității publice tute generală a acționarilor din cadrul S.C. Hale si Piete S.A Plo aprobe indicatorii de performanță fundamentati pe baza ple pentru perioada 2017 – 2021

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând expunerea de motive a primarului municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre și Raportul de specialitate nr. 94/10.10.2017 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice, prin care se propune mandatarea reprezentanților autorității publice tutelare locale în adunarea generală a acționarilor din cadrul S.C. Hale și Piețe S.A Ploiești, să negocieze și să aprobe indicatorii de performanță fundamentati pe baza planului de administrare pentru perioada 2017 – 2021;

Având în vedere raportul comisiei de specialitate nr. 7 — Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 25.10.2017;

În conformitate cu prevederile art. 3 pct. 2 lit. f) coroborat cu art. 30 alin. (4), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de adresa nr.18699/09.10.2017 de la S.C. Hale și Piețe S.A Ploiești, prin care au fost înaintate Planul de administrare al Consiliului de administrație, indicatorii de performanță financiari și nefinanciari, Decizia Consiliului de Administrație nr.1291/04.10.2017 și Hotărârea nr.322/06.10.2017 a Adunării Generale a Acționarilor de la S.C. Hale și Piete S.A Ploiești, înregistrată la registratura Primăriei Ploiești cu nr. 21963/09.10.2017 și la Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice cu nr. 90/09.10.2017;

În baza art. 36 alin. (9) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Aprobă mandatarea reprezentanților autorității publice tutelare locale în adunarea generală a acționarilor din cadrul S.C. Hale și Piețe S.A Ploiești, să negocieze și să aprobe indicatorii de performanță fundamentati pe baza planului de administrare pentru perioada 2017 — 2021, așa cum sunt prezentați în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre; . Art. 2 S.C. Hale si Piete S.A Ploiești si Compartimentul Monitorizare Intreprinderi Publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri,

Dată în Ploiești, astăzi, 31 octombrie 2017

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George-Sorin-Niculae Botez Lauren Du