HCL 374/2012
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 374
privind mandatarea primarului municipiului Ploiești pentru susținerea unor negocieri cu S.C. OMV Petrom S.A. în vederea preluării cu titlu gratuit și liber de sarcini în proprietatea municipiului a imobilului, situat în Piața Eroilor nr. 1A, în care se va înființa Spitalul Public de Pediatrie
Consiliul Local al Municipiului Ploiesti:
Văzând Expunerea de motive a primarului municipiului Ploiești – domnul Iulian Bădescu și Raportul de specialitate al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte prin care se propune mandatarea primarului municipiului Ploiești pentru susținerea unor negocieri cu S.C. OMV Petrom S.A. în vederea preluării cu titlu gratuit și liber de sarcini în proprietatea municipiului a imobilului, situat în Piața Eroilor nr. 1A, in care se va înființa Spitalul Public de Pediatrie;
Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 36 al. (1) și al. 6 lit. a) pet. 3 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicata si actualizata,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Mandatarea primarului municipiului Ploiești pentru susținerea unor negocieri cu S.C. OMV Petrom S.A. în vederea preluării cu titlu gratuit și liber de sarcini în proprietatea municipiului a imobilului, situat în Piața Eroilor nr. LA, în care se va înființa Spitalul Public de Pediatrie.
Art. 2. Consiliul Local al Municipiului Ploiești se obligă să păstreze destinația clădirii “Spital Public de Pediatrie”, menționate la Art. 1, pe o perioadă de minim 10 ani.
Art. 3. Direcția Administrație Publică Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostinta celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploiești, astăzi, 31 octombrie 2012
Președinte de ședință,
| Președinte de ședință, Augustin Constantin Mitu | Secretar, — |