ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA MUNICIPIUL PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 371

privind asocierea Municipiului Ploiești cu Județul Prahov: obiectivului de investiții “Parcare zona plajă” în cadrul Ac Memorial „Constantin Stere”

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 436/10.09.2019 al domnului viceprimar George Pană și Raportul de specialitate nr. 7309/23.09.2019 al Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești, prin care se propune asocierea Municipiului Ploiești cu Județul Prahova, în vederea finanțării executării obiectivului de investiții “Parcare zona plajă” în cadrul Administrației Parcului Memorial Constantin Stere Ploiești;

Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 280/12.09.2019 al Direcției Economice și Raportul specialitate nr. 291/18.09.2019 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;

Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget — finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 25.09.2019;

În conformitate cu prevederile art. 19 și art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. 4, lit. a) și art, 129 alin. 9, litera c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă asocierea Municipiului Ploiești cu Județul Prahova, în vederea realizării obiectivului de investiții “Parcare zona plajă” în cadrul Administrației Parcului Memorial Constantin Stere, contribuția Județului Prahova fiind de 321.000 lei. Art, 2 Aprobă contribuția Municipiului Ploiești în sumă de 100.000 lei.

Art. 3 Aprobă încheierea contractului de asociere, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze contractul de asociere.

Art. 5 Ordonatorul principal de credite și Administratia Parcului Memorial Constantin Stere Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 27 septembrie 2019

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George Sokin Niculae Bote Zi Is N Si Ioana Geanina