HCL 370/2022
R O M Â N I A
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 370
privind aprobarea transformării a trei funcții publice de execuție din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Referatul de aprobare nr. 402/22.08.2022 al Primarului municipiului Ploiești domnul Andrei-Liviu Volosevici și Raportul de Specialitate comun al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ nr. 477/22.08.2022 și al Direcției Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr.1370/22.08.2022, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești, prin care se propune aprobarea transformării funcției publice de execuție din cadrul Serviciului Inventariere și Evidență Bunuri din referent, clasa III, grad profesional superior în consilier clasa I, grad profesional asistent pentru promovarea funcționarului public care a fost declarat „admis” la examenul de promovare în clasă
potrivit Raportului final nr.15965/12.08.2022, anexat, precum și transformarea a două funcții publice de execuție vacante conform Referatelor nr. 768/17.08.2022 și nr.957/19.08.2022;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 29.08.2022 și avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenesti, petiții și reclamații din data de 29.08.2022;
în baza prevederilor art. 480 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, actualizată, „Promovarea în clasă în condițiile prevăzute la alin. (2) se face prin examen, care se organizează de către autoritățile și instituțiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării examenului într-o funcție publică de execuție dintr-o clasă superioară, de grad profesional asistent.”
în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizată;
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, actualizată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă transformarea a trei funcții publice de execuție din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, începând cu data de 01.09.2022, astfel:
- din referent, clasa III, grad profesional superior în consilier clasa I, grad profesional asistent în cadrul Serviciului Inventariere și Evidență Bunuri;
- din referent, clasa III, grad profesional superior în consilier clasa I, grad profesional debutant, funcție publică vacantă în cadrul Serviciului Aplicarea Legilor Proprietății;
- din grad profesional principal în grad profesional superior al funcției publice vacantă de consilier clasa I din cadrul Serviciului Intabulări Bunuri.
Art. 2 Începând cu aceeași dată anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.302/31.08.2021 modificată prin Hotărâriile Consiliului Local nr. 301/31.08.2021, nr.475/25.11.2021 și nr. 250/30.05.2022 se modifică corespunzător prezentei hotărâri.
Art. 3 Serviciul Resurse Umane, Organizare și Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 30 august 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN