HCL 366/2013
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 366
privind aprobarea organigramei si a statului de funcții al Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere”
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție Civilă și Protecția Muncii, prin care se propune aprobarea organigramei și a statului de funcții al Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere”, ca urmare a aplicării unor măsuri în domeniul resurselor umane;
în conformitate cu prevederile art.26 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborat cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, care reglementează promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual;
în temeiul art.36 alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată în anul 2007 cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aproba organigrama și statul de functii al Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești, conform anexelor nr.1 si nr.2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale în vigoare, începând cu data de 01.10.2013.
Art. 3. Începând cu aceeași dată prevederile Hotarârii Consiliului Local nr.258/2013, își încetează aplicabilitatea.
Art. 4. Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 30 septembrie 2013
Contrasemnează Secr
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |