Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 400/24.08.2026 al domnului Primar Mihai-Laurentiu Politeanu, Raportul de specialitate al societătii Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L. nr. 208/17.08.2026, Raportul de specialitate nr.859/26.08.2026 al Serviciului Juridic Contencios Administrativ și Raportul de specialitate nr.272/25.08.2026 al Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget ṣi Împrumuturi;

Ţinând cont de avizul din data de 25.08.2026 al Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public ṣi privat, studii, strategii ṣi prognoze, avizul din data de 25.08.2026 al Comisiei de specialitate nr. 3 – Comisia pentru utilităţi publice, calitatea vieţii ṣi protecţia mediului ṣi avizul din data de 26.08.2026 al Comisiei de specialitate nr. 7 – comisia juridică, ordine publică, petiţii ṣi reclamaţii;

Luând în considerare Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 4/10.08.2026 ṣi Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 3/11.08.2026 ale societății Serviciului pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L.;

Având în vedere:

Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. a) și art. 136, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 250/2026 privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân către Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L.;

În temeiul art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Se aprobă extinderea ariei de operare a Serviciului pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L. în vederea prestării serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân și pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Prahova care nu dispun de un serviciu propriu, în condițiile legii.

Art. 2
Prestarea serviciilor prevăzute la art. 1 se va realiza exclusiv în baza unor contracte distincte încheiate între societate și unitățile administrativ-teritoriale beneficiare cu respectarea legislației aplicabile și a autorizațiilor deținute.

Art. 3
Prestarea serviciilor în afara Municipiului Ploiești nu aduce atingere obligațiilor asumate prin Contractul de delegare și nu afectează continuitatea, regularitatea, calitatea și capacitatea serviciului public prestat pentru Municipiul Ploiești.

Art. 4
Societatea Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L. va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5
Serviciul Relaţia cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoṣtinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 26 august 2026

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU