HCL 350/2019
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 350
privind aprobarea Regulamentului de Organizare al Spitalului Municipal Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 448/10.09.2019 al Primarului Municipiului Ploiești domnul Dobre Adrian Florin, Raportul de specialitate nr. 7176/29.08.2019 al Spitalului Municipal Ploiești, prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalului Municipiului Ploiești si Raportul de specialitate nr. 299/20.09.2019 al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Tinand cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 26.09.2019;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții si competențe ale Ministerului Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului. nr. 529/02.06.2010, prin care Spitalul Municipal Ploiești a fost preluat de către Consiliul Local al Municipiului Ploiești ;
În temeiul art. 129 alin. 3 lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Spitalului Municipal Ploiești, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu 01.10.2019.
Art. 2 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 335/29 septembrie 2017 își încetează aplicabilitatea.
Art. 3 Spitalul Municipal Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 27 septembrie 2019
| Președinte de ședință, — | Secretar, Joana Geanina Serbinov |