Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

văzând Referatul de aprobare nr. 384/17.08.2026 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu, prin care se propune repartizarea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Ploieşti în Consiliile de Administraţie şi în Comisiile pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Ploieşti, pentru anul școlar 2026-2027, precum şi Raportul de specialitate comun al Direcţiei Relaţii Publice și Situații de Urgernță nr. 2477/11.08.2026 şi al Serviciului Juridic Contencios Administrativ nr.782/11.08.2026;

ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 6 – Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport din data de 20.08.2026;

în baza Ordinului nr. 6223/2023, pentru aprobarea Metodologiei cadru de organizare si funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar;

ținând cont de Hotărârile Consiliului Local nr. 110/2026 și 235/2026 privind aprobarea Rețelei Școlare a unităților de învătământ preuniversitar de stat și a unităților de învățământ particular acreditate/autorizate din Municipiului Ploiești, propuse să funcționeze în anul școlar 2026-2027;

conform Legii nr. 198/2023 – a învățământului preuniversitar, capitolul IX, secțiunea a 2-a, art. 128, alin. (2), lit. a), lit. b), lit. c) și art. 234;

  în temeiul art. 129, alin. (7), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1
Aprobă repartizarea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Ploieşti în Consiliile de Administraţie în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Ploieşti, pentru anul şcolar 2026-2027, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Aprobă repartizarea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Ploieşti în Comisiile pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Ploieşti, pentru anul școlar 2026-2027, conform anexei nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3        
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 561/2025  privind repartizarea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Ploieşti în Consiliile de Administraţie şi în Comisiile pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Ploieşti pentru anul școlar 2025-2026 modificată, își încetează aplicabilitatea.

Art. 4        
Direcţia Relaţii Publice și Situații de Urgență va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5        
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă celor interesaţi  prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 26 august 2026

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU