Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 394/20.08.2026 al consilierilor locali Robert-Ionuț Vîscan și Valentin Marcu, prin care se propune modificarea poziţiei 199 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006, privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Ploieşti”, referitoare la imobilul situat în Ploieşti, str. Paul Constantinescu nr. 9, județul Prahova şi Raportul de specialitate comun înregistrat la Direcţia Gestiune Patrimoniu – Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății și Administrare Fond Locativ sub nr. 439/18.08.2026 și la Serviciul Juridic Contencios Administrativ sub nr. 846/20.08.2026;

În conformitate cu Avizul din data de 19.08.2026 al Comisiei de specialitate nr. 2 – valorificare patrimoniu, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere Procesul verbal încheiat la data de 12.08.2026, al Comisiei speciale având ca atribuții întocmirea și actualizarea ,,Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al Municipiului Ploiești’’;

Luând în considerare faptul că imobilul teren curte, situat în Ploiești, str. Paul Constantinescu, nr. 9, care face obiectul prezentei hotărâri, face parte din domeniul privat al Municipiului Ploieşti potrivit poziţiei nr. 199 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 267/2006, privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Ploieşti”;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), alin. (7), lit. q), art.139, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
(1) Se aprobă modificarea poziţiei nr. 199, referitoare la imobilul teren-curte, situat în str. Paul Constantinescu, nr. 9, din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006, privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Ploieşti”, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
(2) Imobilul situat în Ploieşti, str. Paul Constantinescu, nr. 9 se identifică potrivit planului de amplasament şi delimitare al imobilului, executat de către PFA Ion Ștefan, care constituie Anexa nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 267/2006, rămân neschimbate.

Art. 3
Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Servicul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 26 august 2026

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU