Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Dinu Savu, Rusu Ioan, Dinu Ion, Oneață Năstase, Mitu Augustin și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului nr. 226975/09.12.2003, care cuprind propunerea de soluționare a cererilor de acordare a înlesnirilor la plată formulate de: Mocanu George, Matei Alexandru, Țăranu Constanța, Manolache Marilena, Preda Ioana, Vasilescu Maria, Zărnea Eugenia, Ionescu Mircea;

având în vedere prevederile Legii nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, aprobată prin Legea nr. 522/2002 și republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale și ale Legii nr. 45/2003 privind finanțele publice locale;

în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare și ale Hotărârii Guvernului României nr. 794/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura și competențele de acordare a înlesnirilor la plata impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetelor locale;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Admite cererea formulată de domnul Mocanu George, cu domiciliul în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 89, pentru locuința din str. Calomfirescu nr. 13, în sensul că acordă scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente chiriei locuință, calculate până la data de 19.11.2003, în sumă de 6.682.720 lei, din care dobânzi în valoare de 6.068.315 lei și penalități de întârziere în valoare de 614.405 lei, cu condiția achitării până la data de 28.02.2004 a chiriei restante în sumă de 371.971 lei.

Art. 2
Admite cererea de înlesnire la plată formulată de domnul Matei Alexandru, cu domiciliul în Ploiești, str. Aleea Strejnic nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 13, în sensul că acordă următoarele înlesniri la plată:

a) eșalonarea la plată pe o perioadă de 2 luni a impozitului pe clădire în valoare de 1.604.782 lei, aferent perioadei trim. II 1999 – trim. IV 2003, conform graficului prezentat în anexa la prezenta hotărâre;

b) amânarea la plată a sumei de 1.812.109 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data de 08.12.2003, aferente impozitului pe clădiri, până la ultimul termen de plată din eșalonarea acordată;

c) scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitului pe clădiri, în valoare totală de 1.812.109 lei, din care dobânzi în sumă de 1.582.574 lei și penalități de întârziere în sumă de 229.535 lei, în situația în care au fost respectate întocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care aceasta a fost acordată.

Termenul de plată al ratelor este data de 30 a fiecărei luni.

Înlesnirea la plată este acordată cu condiția constituirii, în termen de 60 de zile de la data comunicării hotărârii, a unei garanții reprezentând echivalentul a două rate medii din eșalonarea acordată și dobânzi calculate pe perioada eșalonării, precum și achitarea la termenul scadent a obligațiilor către bugetul local.

Art. 3
Admite cererea de înlesnire la plată formulată de doamna Țăranu Constanța, cu domiciliul în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 283, în sensul că acordă următoarele înlesniri la plată:

a) eșalonarea la plată pe o perioadă de 8 luni a impozitului pe clădiri în valoare de 1.014.287 lei, aferent perioadei trim. I 1999 – trim. IV 2003, a impozitului pe teren intravilan 1 în valoare de 3.146.924 lei, aferent perioadei trim. I 1999 – trim. IV 2003, și a terenului intravilan 2 în valoare de 696.000 lei, aferent trim. IV 2001 – trim. IV 2002, conform graficului prezentat în anexa la prezenta hotărâre;

b) amânarea la plată a sumei de 3.649.395 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data de 08.12.2003, aferente impozitului pe clădiri și impozitelor pe teren, până la ultimul termen de plată din eșalonarea acordată;

c) scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitului pe clădire, în valoare totală de 1.333.804 lei, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitelor pe teren în sumă de 2.315.591 lei, în situația în care au fost respectate întocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care aceasta a fost acordată.

Termenul de plată al ratelor este data de 30 a fiecărei luni.

Înlesnirea la plată este acordată cu condiția constituirii, în termen de 60 de zile de la data comunicării hotărârii, a unei garanții reprezentând echivalentul a două rate medii din eșalonarea acordată și dobânzi calculate pe perioada eșalonării, precum și achitarea la termenul scadent a obligațiilor către bugetul local.

Art. 4
Admite cererea formulată de doamna Manolache Marilena, cu domiciliul în comuna Brazi, sat Negoești nr. 190, în sensul că acordă următoarele înlesniri la plată pentru imobilul din str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 99 A:

a) eșalonarea la plată pe o perioadă de 2 luni a impozitului pe teren în sumă de 2.554.000 lei, aferent perioadei trim. III 1998 – trim. IV 2003, precum și a impozitului pe clădire în valoare de 3.243.084 lei, aferent perioadei trim. III 1998 – trim. IV 2003, conform graficului prezentat în anexa la prezenta hotărâre;

b) amânarea la plată a sumei de 3.872.916 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data de 05.12.2003, aferente impozitului pe teren și clădire, până la ultimul termen de plată din eșalonarea acordată;

c) scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere în sumă totală de 3.872.916 lei, calculate până la data de 05.12.2003, din care dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe clădiri în valoare de 2.029.770 lei, precum și dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 1.843.146 lei aferente impozitului pe teren, în situația în care au fost respectate întocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care aceasta a fost acordată.

Termenul de plată al ratelor este data de 30 a fiecărei luni.

Înlesnirea la plată este acordată cu condiția constituirii, în termen de 60 de zile de la data comunicării hotărârii, a unei garanții reprezentând echivalentul a două rate medii din eșalonarea acordată și dobânzi calculate pe perioada eșalonării, precum și achitarea la termenul scadent a obligațiilor către bugetul local.

Art. 5
Admite cererea formulată de doamna Preda Ioana, cu domiciliul în Ploiești, str. Răzoarelor nr. 29, în sensul că acordă scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitului pe clădire, calculate până la data de 10.12.2003, în sumă de 517.271 lei, din care dobânzi în valoare de 453.261 lei și penalități de întârziere în valoare de 64.010 lei.

Art. 6
Admite cererea formulată de doamna Vasilescu Maria, cu domiciliul în Ploiești, str. Tudor Vladimirescu nr. 59, în sensul că acordă următoarele înlesniri la plată:

a) eșalonarea la plată pe o perioadă de 2 luni a impozitului pe clădiri în sumă de 1.049.844 lei, aferent perioadei trim. I 2003 – trim. IV 2003, precum și a impozitului pe teren în valoare de 310.888 lei, aferent perioadei trim. I 2003 – trim. IV 2003, conform graficului prezentat în anexa la prezenta hotărâre;

b) amânarea la plată a sumei de 118.342 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data de 08.12.2003, aferente impozitului pe teren și clădire, până la ultimul termen de plată din eșalonarea acordată;

c) scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, în sumă totală de 118.342 lei, calculate până la data de 08.12.2003, din care dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe clădiri în valoare de 110.916 lei, precum și dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 7.426 lei aferente impozitului pe teren, în situația în care au fost respectate întocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care aceasta a fost acordată.

Termenul de plată al ratelor este data de 30 a fiecărei luni.

Înlesnirea la plată este acordată cu condiția constituirii, în termen de 60 de zile de la data comunicării hotărârii, a unei garanții reprezentând echivalentul a două rate medii din eșalonarea acordată și dobânzi calculate pe perioada eșalonării, precum și achitarea la termenul scadent a obligațiilor către bugetul local.

Art. 7
Admite cererea de înlesnire la plată formulată de doamna Zărnea Eugenia, cu domiciliul în Ploiești, str. Rafinorilor nr. 18 A, în sensul că acordă următoarele înlesniri la plată:

a) eșalonarea la plată pe o perioadă de 2 luni a impozitului pe clădiri în valoare de 993.984 lei, aferent perioadei trim. I 2000 – trim. IV 2003, precum și a impozitului pe teren în valoare de 1.485.000 lei, aferent perioadei trim. I 2000 – trim. IV 2003, conform graficului prezentat în anexa la prezenta hotărâre;

b) amânarea la plată a sumei de 1.220.990 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la 08.12.2003, aferente impozitului pe clădiri și impozitului pe teren, până la ultimul termen de plată din eșalonarea acordată;

c) scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitului pe clădiri și pe teren, în valoare totală de 1.220.990 lei, calculate până la 08.12.2003, din care dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe clădiri în valoare de 711.719 lei și dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe teren în valoare de 509.271 lei, în situația în care au fost respectate întocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care aceasta a fost acordată.

Termenul de plată al ratelor este data de 30 a fiecărei luni.

Înlesnirea la plată este acordată cu condiția constituirii, în termen de 60 de zile de la data comunicării hotărârii, a unei garanții reprezentând echivalentul a două rate medii din eșalonarea acordată și dobânzi calculate pe perioada eșalonării, precum și achitarea la termenul scadent a obligațiilor către bugetul local.

Art. 8
Admite cererea formulată de domnul Ionescu Mircea, cu domiciliul în Ploiești, str. Mihai Eminescu nr. 28, bl. Gioconda, ap. 108, în sensul că acordă scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitului pe teren, calculate până la data de 08.12.2002, în sumă de 1.694.950 lei, din care dobânzi în valoare de 1.417.019 lei și penalități de întârziere în valoare de 277.931 lei.

Art. 9
Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre și va înștiința în scris contribuabilii despre hotărârea Consiliului Local.

Art. 10
Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios a Primăriei municipiului Ploiești va comunica hotărârea celor interesați.

Data în Ploiești, astăzi, 23 decembrie 2003

Președinte de ședință,
Ioan Dinu

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Măzălu