HCL 332/2022
R O M Â N I A
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 332
privind constituirea comisiei de negociere a chiriei pentru imobilul din Ploiești, str. Maramureș nr. 27, în care își desfășoară activitatea de învățământ preșcolar Grădinița cu program prelungit nr. 35
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 334/11.07.2022 al Primarului Municipiului Ploiești, domnul Andrei-Liviu Volosevici, Raportul de specialitate nr.7305/05.07.2022 al Direcției Tehnic-Investiții și Raportul de specialitate nr. 1196/15.07.2022 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, referitoare la aprobarea constituirii comisiei de negociere a chiriei imobilului din Ploiești, str. Maramureș nr. 27, pentru desfășurarea activității de învățământ preșcolar a Grădiniței cu program prelungit nr. 35;
ținând cont de avizul din data de 15.07.2022 al Comisiei de specialitate nr. 6 pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport;
luând în considerare solicitarea Grădiniței cu program prelungit nr. 35, înregistrată la Municipiul Ploiești sub nr. 12223/20.06.2022;
având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 246/27.07.2011 privind aprobarea contractului de închiriere și a chiriei aferente imobilului unde funcționează Grădinița nr. 35 situat în Ploiești, str. Maramureș nr. 27;
în baza dispozițiilor art. 1777, art. 1778 alin. (1) și art. 1780 din Codul civil;
în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu art. 22, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (7) lit. a) și alin. (14), art. 139 alin. (1) și
art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1 (1) Se aprobă constituirea comisiei de negociere a chiriei pentru imobilul din Ploiești, str. Maramureș nr. 27, în care își desfășoară activitatea de învățământ preșcolar Grădinița cu program prelungit nr. 35, în următoarea componență:
- Valentin Marcu, consilier local;
- Nicolae-Vlad Frusina, consilier local;
- Aurelian-Dumitru Tudor, consilier local;
- Răzvan Enescu, consilier local;
- Robert-Ionuț Vîscan, consilier local; (2) Secretariatul comisiei prevăzute la alin. (1) va fi asigurat de către funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești, desemnați prin dispoziția acestuia, respectiv: – un reprezentant al Direcției Tehnic-Investiții;
- un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
- un reprezentant al Direcției Economice;
- un reprezentant al Direcției Gestiune Patrimoniu.
Art. 2 Comisia de negociere a chiriei, stabilită potrivit art. 1, își va desfășura activitatea astfel încât pe proiectul ordinii de zi al ședinței ordinare din luna august a.c. să figureze înscris proiectul de hotărâre de consiliu local cu privire la prelungirea contractului și stabilirea cuantumului chiriei pentru imobilul din Ploiești, str.Maramureș nr. 27.
Art. 3 Direcția Tehnic-Investiții din cadrul aparatului de specialitate al primarului va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică, precum și la cunoștința persoanelor interesate, prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești astăzi, 29 iulie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU – SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN