HCL 328/2024
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de Aprobare nr. 391/29.07.2024 al domnului Primar Andrei- Liviu Volosevici şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 269/29.07.2024 la Direcţia Economică, sub nr. 241/29.07.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu şi sub nr.1095/29.07.2024 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, la proiectul de hotărâre privind completarea Hotărârii nr.109/28.03.2024 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești privind aprobarea achiziționării imobilului teren, situat în Ploiești, str. Cumpătul, nr. 5B, cu destinaţia teren sport al Colegiului Naţional Pedagogic;
Având în vedere Avizul din data de 29.07.2024 al Comisiei de specialitate nr.1 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – Buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze și Avizul din data de 30.07.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – Valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
În conformitate cu prevederile art. 863 din Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) și d) și alin. (7),
art.139, art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se completeaza Art. 2 al Hotărârii nr. 109/28.03.2024 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti privind aprobarea achiziționării imobilului teren, situat în Ploiești, str. Cumpătul, nr. 5B, cu destinaţia teren sport al Colegiului Naţional Pedagogic ,,Regina Maria” cu alineatul nr. 3 care va avea următorul cuprins: ,,Punerea în aplicare a prezentei Hotărâri se va face începând cu data aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2025”.
Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 109/28.03.2024 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti privind aprobarea achiziționării imobilului teren, situat în Ploiești, str. Cumpătul, nr. 5B, cu destinaţia teren sport al Colegiului Naţional Pedagogic ,,Regina Maria”, rămân neschimbate.
Art. 3 Direcția Economică, Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcţia Tehnic Investiţii și Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul municipiului Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcției Economice, Direcției Tehnic-Investiții, Direcției Gestiune Patrimoniu și doamnei Tomiuc Otilia prin reprezentant legal.
Dată în Ploieşti, astăzi, 30 iulie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Nicolae-Vlad FRUSINA
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN