HCL 323/2026
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 385/17.08.2026 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu, prin care se propune aprobarea declanşării procedurii de selecţie a membrilor consiliului pentru ocuparea a trei posturi de administrator în cadrul Consiliului de administraţie la societatea Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L. şi Raportul comun de specialitate nr.134/11.08.2026 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice și nr.785/11.08.2026 al Serviciului Juridic Contencios Administrativ;
Având în vedere avizul comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 26.08.2026;
În conformitate cu prevederile art. 29⁵, alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 2, pct. 2, lit. b), pct. 3, lit. b), art. 28 și art.29, alin. (1) și alin. (15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 2, alin. (1) din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) și alin. (3), lit. d), art. 139, alin. (1) și art.196, alin. (1), lit. a), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Se aprobă declanșarea procedurii de selecţie a membrilor consiliului pentru ocuparea a trei posturi de administrator în cadrul Consiliului de administraţie la societatea Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L.
Art. 2
Procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație al societății Serviciul Pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân Ploiești S.R.L. se finalizează în termen de cel mult 150 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3
Se împuterniceşte Primarul municipiului Ploieşti cu efectuarea tuturor demersurilor necesare şi derularea procedurilor legale în vederea selectării candidaților înscriși pentru ocuparea celor trei posturi de administratori în cadrul Consiliului de administraţie la societatea Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Ploiești S.R.L., în condiţiile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii de Guvern nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
Primarul municipiului Ploieşti și Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoștinţă publică prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 26 august 2026
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU