HCL 318/2015
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 318
privind avizarea ajustarii tarifelor de apă si de canalizare
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Cristian Ganea, Marilena Stanciu, George Pană, Marcian Cosma, Cristian Dumitru, Raul Petrescu, Constantin Popa $i Raportul de specialitate al Direcției Gestiune Patrimoniu, prin care se propune includerea unor bunuri în patrimoniul municipiului Ploiești;
Luând în considerare faptul că bunurile care fac obiectul prezentei hotărâri au fost edificate conform prevederilor legale în vigoare și au fost recepționate potrivit Proceselor Verbale de recepție menționate în Anexa la prezenta hotărâre;
Având în vedere prevederile art.3 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu Raportul din data de 15.09.2015 al Comisiei nr.2 — Valorificarea Patrimoniului, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultură, Promovare Operațiuni Comerciale;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 89/13.03.2015 privind preluarea atribuțiilor primarului municipiului Ploiești;
În temeiul art.36, alin.(2), litera “c” din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Aprobă completarea Anexei B a Hotărârii nr.225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind însușirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” cu poziții noi, identificate potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Aprobă modificarea corespunzătoare a anexelor la Hotărârea nr.48/2000 a Consiliului Local al municipiului Ploiești și la contractul de concesiune încheiat în data de 14 iunie 2000 între Municipiul Ploiești și S.C. Apa Nova S.R.L. Ploiești.
Împuternicește Viceprimarul cu atributii de Primar al municipiului Ploiești să facă demersurile necesare în vederea modificării “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1359/2001.
Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică din cadrul Primăriei municipiului Ploiești și Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achizitii Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 25 septembrie 2015
Președinte de ședință,
Dată în Ploiești, astăzi, 25 septembrie 2015
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |