Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a primarului municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare prin care se propune modul de repartizare a locuințelor sociale;

având în vedere prevederile art. 43 din Legea nr. 114/1996 – Legea locuinței și art. 21 din H.G. nr. 1275/2000 privind Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței;

în temeiul art. 38 și art. 68 lit. p din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă componenta comisiei speciale constituită pentru analizarea solicitărilor în vederea repartizării locuințelor sociale, în condițiile legii.
Comisia va avea componența prevăzută în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Aprobă criteriile în baza cărora se vor întocmi listele cu ordinea de prioritate pentru locuințele sociale, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3
Listele cu ordinea de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale vor fi supuse aprobării Consiliului Local în ședința din luna decembrie.

Art. 4
Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 29 noiembrie 2003

Președinte de ședință,
Iulian Teodorescu

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Măzălu