HCL 302/2024
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 349/11.07.2024 al domnului Daniel Nicodim – viceprimarul municipiului Ploiești, precum și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, înregistrat sub nr. 13076/10.07.2024, prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Cantinei Sociale;
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 1019/15.07.2024 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de Avizul Comisiei de specialitate nr. 5 – Comisia pentru protecție și asistență socială din data de 11.07.2024;
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 292/2011 – a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor Anexei nr. 9 la Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale;
În temeiul art. 129 alin. (2), lit. d), alin. (7) lit. b), art. 139 alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Cantinei Sociale din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 237/2023 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Cantinei Sociale din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, precum și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 376/2022 privind aprobarea Regulamentului de acordare a alocaţiilor zilnice de hrană la Cantina Socială.
Art. 3 Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti, astăzi, 30 iulie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Nicolae-Vlad FRUSINA
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN