HCL 29/2021
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 29
privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice beneficiare ale Căminului de bătrâni pentru anul 2021
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând referatul de aprobare nr. 32/08.02.2021 al Primarului municipiului Ploiești, domnul Andrei – Liviu Volosevici și Raportul de specialitate nr.1472/01.02.2021 al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, prin care se propune aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice beneficiare ale Căminului de bătrâni pentru anul 2021;
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 20/10.02.2021 al Direcției Economice și Raportul de specialitate nr. 35/10.02.2021 al Direcției Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de buget-finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 24.02.2021 și de avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru protecție si asistentă socială din data de 11.02.2021;
În conformitate cu prevederile art. 24 și 25 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 93, alin. (2) din Legea nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale și art. 529, alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Anexa nr. 3 pentru serviciile sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.886/2000 pentru aprobarea Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice;
În temeiul art. 129, alin. (2) lit. a), alin. (7) lit. b) alin. (14), art. 139 alin. (1) și
art.196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă costul mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul de bătrâni pe anul 2021, în cuantum de 7148,91 lei, potrivit Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă contribuția lunară de întreținere a unei persoane vârstnice îngrijită în Căminul de bătrâni, astfel:
- Pentru persoane independente – 2.000 lei/beneficiar;
- Pentru persoane semidependente – 2.300 lei/beneficiar;
- Pentru persoane dependente – 2.500 lei/beneficiar.
Art. 3 Se stabilește modalitatea de plată a contribuției lunare de întreținere, după cum urmează: a) persoanele vârstnice beneficiare ale serviciilor oferite de Căminul de bătrâni, care dispun de venituri proprii datorează o contribuție lunară în valoare de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăși contribuția stabilită la art. 2. b) diferența până la concurența valorii integrale a contribuției de întreținere stabilite la art. 2 se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în Căminul de bătrâni, dacă realizează un venit lunar, pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii. c) dacă persoana vârstnică nu are venituri, susținătorii legali pot acoperi integral din venituri proprii contribuția lunară.
Art. 4
- La stabilirea cuantumului contribuției de întreținere atât pentru persoanele vârstnice, cât și pentru susținătorii legali, se va proceda astfel: a) Din veniturile nete lunare ale acestora se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare; b) Suma ramasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care îi au efectiv în întretinere.
- În raport cu suma astfel rezultată, care reprezintă venitul mediu lunar pe o persoană, se stabilește contribuția lunară datorată de către susținătorul legal al persoanei vârstnice îngrijită în Căminul de bătrâni.
Art. 5 Persoanele vârstnice, care nu au venituri și nici susținători legali nu datorează contribuția de întreținere aceasta fiind asigurată din bugetul local.
Art. 6 Administrația Serviciilor Sociale Comunitare va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 7 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 25 februarie 2021
Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p. SECRETAR GENERAL, Radu-Alexandru SIMIONESCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv